„Datorită curajului, dedicării și spiritului de solidaritate de care ați dat dovadă, am reușit să protejăm viețile, proprietățile și mediul înconjurător. Faptul că ați acționat prompt și unit, demonstrând un angajament civic exemplar, este o dovadă a puterii comunității noastre. Vă mulțumim pentru implicare și pentru sprijinul necondiționat!”, a scris edilul pe pagina Primăriei Iarova.
(video) Pășuni pârjolite și o fâșie forestieră, mistuită de flăcări la Iarova: Sătenii și pompierii au reușit să oprească dezastrul
Un incendiu de vegetație, de proporții maria, a izbucnit ieri în comuna Iarova, din raionul Soroca. Flăcările au fost oprite datorită mobilizării rapide a pompierilor, voluntarilor și localnicilor, care au acționat solidar, anunță primarul localității, Ion Chiriac, care a transmis un mesaj de recunoștință către toți cei implicați în lichidarea incendiului.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!