Procesul a fost efectuat sâmbătă peste bazinul lacului Urmia, a relatat agenția oficială de știri iraniană Irna. Urmia este cel mai mare lac din Iran, dar a secat în mare parte, lăsând în urmă un vast strat de sare. Operațiuni suplimentare vor fi efectuate în estul și vestul Azerbaidjanului, a declarat agenția. Precipitațiile sunt la minime record, iar rezervoarele de apă sunt aproape goale.
Săptămâna trecută, președintele Masoud Pezeshkian a avertizat că, dacă nu plouă în curând, aprovizionarea cu apă a Teheranului ar putea fi raționalizată, iar oamenii ar putea fi evacuați din capitală. Însămânțarea norilor implică injectarea de săruri chimice, inclusiv iodură de argint sau potasiu, în nori prin intermediul unor avioane sau prin generatoare de la sol. Vaporii de apă se pot condensa apoi mai ușor și se pot transforma în ploaie.
Tehnica există de decenii, iar Emiratele Arabe Unite au folosit-o în ultimii ani pentru a scăpa de deficitului de apă. Organizația meteorologică iraniană a declarat că precipitațiile au scăzut cu aproximativ 89% în acest an, comparativ cu media pe termen lung, a relatat Irna.
„În prezent, ne confruntăm cu cea mai secetoasă toamnă pe care a cunoscut-o țara în ultimii 50 de ani”, a adăugat agenția.
De asemenea, oficialii au anunțat planuri de penalizare a gospodăriilor și a întreprinderilor care consumă cantități excesive de apă. Șeful Centrului Național pentru Gestionarea Crizelor Climatice și a Secetei din Iran, Ahmad Vazifeh, a declarat că barajele din Teheran, Azerbaidjanul de Vest, Azerbaidjanul de Est și Markazi se află într-o „situație îngrijorătoare”, cu niveluri ale apei sub 10%.
Vineri, sute de persoane s-au adunat la o moschee din Teheran pentru a se ruga pentru ploaie. Meteorologii iranieni au raportat sâmbătă că au căzut unele precipitații în vestul și nord-vestul țării, iar o înregistrare video arată ninsori pe o stațiune de schi la nord de Teheran pentru prima dată în acest an. Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/iranul-incearca-

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!