(video) Maia Sandu, președinta Republicii Moldova pentru următorii 4 ani: Decizia Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a întrunit astăzi, 28 noiembrie, în ședința de confirmare a rezultatelor alegerilor din 20 octombrie și validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova.

Foto: UNIMEDIA

(update) Curtea Constituțională a validat rezultatele scrutinului prezidențial din Republica Moldova.

(update) Decizia privind validarea rezultatelor alegerilor prezidențiale va fi  pronunțată la ora 16.00.

(update) Ședința a fost reluată. Cuvântul i-a fost oferit reprezentantului Maiei Sandu, Eduard Digore.

(update) Magistrații au luat o pauză.

(update) A fost abordată problema implicării cultelor religioase în procesul electoral. Domnica Manole a întrebat ce măsuri trebuie adoptate, ca principiul separării Bisericii de stat să fie respectat. Președinta CEC a precizat că este necesar ca societatea civilă să conștientizeze aceste nereguli și să refuze implicarea.

(update) Președinta CEC, Angela Caraman, a expus circumstanțele și detaliile desfășurării alegerilor prezidențiale. Aceasta a vorbit despre procedura de colectare a semnăturilor, constituirea circumscripțiilor, înregistrarea candidaților.

(update) Reprezentanții PSRM nu pot participa la ședință, a anunțat, după deliberare, președinta Înaltei Curți, Domnica Manole.

(update) Judecătorii Înaltei Curți s-au retras în deliberare, invocând că reprezentații Partidului Socialiştilor, Grigore Novac, Radu Mudreac şi Nicolae Fomov, s-au prezentat la ședință pentru a reprezenta interesele formațiunii, nu a candidatului Alexandr Stoianoglo. 

(update) Alexandr Stoianoglo lipsește de la şedinţa Curţii Constituţionale. Președinta Domnica Manole a comuncat că fostul contracandiat al Maiei Sandu și persoanele care l-au reprezentat în campania electorală, au fost înștiințați, dar nu au oferit răspuns.

(update) În ședință sunt prezenți președinta CEC Angelica Caraman și vicepreședintele Pavel Postica. La fel, este prezent reprezentantul candidatei la funcția de președinte Maia Sandu, avocatul Eduard Digore. Acesta este împuternicit prin procură să reprezinte interesele șefei statului.

(update) Ședința s-a început.

Urmăriți live, pe UNIMEDIA:


Pe 20 octombrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri prezidenţiale. În urma scrutinului, niciunul dintre cei 11 candidaţi înscrii în cursa electorală nu au obţinut majoritate de voturi. 

Prin urmare, CEC a stabilit organizarea în data de 3 noiembrie 2024 a turului doi al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru primii doi candidați stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur.

Astfel, în buletinul de vot pentru turul doi de scrutin au fost înscriși doi candidații care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, după cum urmează:

- Sandu Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” ;

- Stoianoglo Alexandr, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

Maia Sandu a câştigat un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova. Aceasta a fost salvată de votul din diasporă, după ce în țară a fost depășită de Alexandr Stoianolgo cu peste 2 puncte procentuale din sufragii.

Scrutinul din turul II al alegerilor prezidențiale, desfărurat pe 3 noiembrie, a fost validat de Comisia Electorală Centrală.

Locuitorii din Fălești, raionul de baștină al Maiei Sandu, nu i-au acordat încrederea majorității nici în turul II al scrutinului prezidențial. Aceștia au votat-o în proporție de 38,16%, cu circa 7300 de voturi mai puțin decât a acumulat contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo.

Și în raionul de baștină al premierului Dorin Recean, Drochia, candidatul susținut de PSRM la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, a câștigat turul II al alegerilor, acumulând peste 52 la sută din sufragii.

În schimb, municipiul Chișinău a votat majoritar pentru Maia Sandu în turul II. Actuala președintă, susținută de PAS, a luat 57,38% din sufragii. Într-un singur sector al capitalei, Alexandr Stoianoglo a acumulat mai multe voturi.

La Ungheni, Maia Sandu a câștigat scrutinul prezidențial la limită, cu 50,60% din voturi. Diferența față de contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, o constituie 480 de sufragii.

Iar la Orhei, voturile s-au repartizat astfel: Maia Sandu - 52,24%, Alexandr Stoianoglo - 47,76%.


Pub