Oamenii legii au stabilit că în jurul orei 02:00, la stația PECO a venit un tânăr de 20 de ani, originar din municipiul Bălți, care a venit să-și alimenteze mașina. Operatorul a descuiat ușa și a ieșit afară, însă la un moment dat agresorul brusc a scos din buzunar un cuțit, a amenințat operatorul și i-a cerut bani.
Vânzătorul a observat momentul și a solicitat ajutorul poliției. Între timp, tânărul agresor a fugit de la fața locului, însă peste puțin timp a fost reținut.
Bărbatul de 20 de ani a fost supus testului de alcoolemie și s-a stabilit o concentrație de alcool de 0.72 mg/l în aerul expirat.
Cazul dat este examinat sub prisma art. 188 al. 2 lit. c), d) și e) Cod Penal al RM. Persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore în temeiul prevederilor art.166 CPP al R.M.
Tânărul anterior a fost atras la răspundere conform legii penale.
Alte circumstanțe ale cazului dat se stabilesc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!