Potrivit oamenilor legii, vizați sunt mai mulți membri ai unui partid politic, care ar fi fost incluși în formațiune prin intermediul organizației criminale “Șor”. Aceștia ar fi acționat ca persoane interpuse pentru finanțarea partidului respectiv, înscris în cursa electorală pentru alegerile din această toamnă.
Astăzi, ofițerii urmează să stabilească rolul și statutul fiecărei persoane vizate, scopul implicării lor în activitatea politică, precum și alte detalii relevante aflate în posesia instituțiilor de drept.
Poliția și procurorii vor reveni cu detalii imediat după finalizarea acțiunilor procesuale.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!