„Vreau să transmit un mesaj foare clar: nu îmi voi da demisia până la finalizarea investigațiilor și elucidarea tuturor circumstanțelor acestui caz. Ar fi o lipsă de responsabilitate să plec acum, când ancheta este în desfășurare și necesită implicarea mea”, a declarat Anatlie Nosatîi.
Pe 10 mai, poliția din Cahul a fost sesizată despre producerea unui incident pe teritoriul unei unități militare din municipiu. Potrivit informațiilor preliminare, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen.
A doua zi, Poliția a anunțat că minorul de 16 ani a fost pătruns de un glonte, iar militarul care a împușcat a fost reținut. Inițial, s-a comunicat că adolescentul ar fi murit din cauza unui stop cardiac.
Totodată, PSRM a cerut demisia conducerii Ministerului Apărării, după tragedie. „Cerem transparență totală. Solicităm PG și MAI desfășurarea unei anchete rapide, corecte și transparente”, a menționat formațiunea.
Într-o primă reacție, Guvernul a anunțat că va fi desfășurată „o anchetă riguroasă”.
Totodată, Procuratura Generală anunță a fost inițiată o cauză penală. Militarul care a împușcat mortal adolescentul riscă până la 7 ani de închisoare.
Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a venit cu o reacție dură ,după tragedia produsă. „O dată la trei luni moare un tânăr în Armata Națională. Ministrul Apărării, care nu mai are nicio demnitate, în mod normal ar trebui să își dea demisia singur, iar dacă el nu are obraz, are comandant suprem, președinta țării. Ea oare se gândește la viața tinerilor?!”, a spus politicianul.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, este criticat dur de internauți, pentru lipsa de reacție pe caz. În schimb, oficialul a transmis, de dimineață, pe pagina sa oficială, un mesaj de felicitare pentru efectivul Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști albastre”.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat tragedia de la cazarma din Cahul, unde un minor de 16 ani și-a pierdut viața. El a precizat că va fi desfășurată o anchetă riguroasă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
„S-a convenit să comunice MAI informațiile, ei au fost acolo primii”, a declarat Igor Grosu, explicând astfel lipsa unei reacții oficiale a Ministerului Apărării.
Pe 12 martie 2026, o moțiune a opoziției împotriva ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, a fost respinsă de majoritatea PAS în urma dezbaterilor tensionate din plenul Parlamentului. Reprezentanții opoziției au criticat conducerea ministerului, inclusiv modul în care au fost gestionate cazurile privind decesele recente în rândul militarilor.
Pe 12 februarie, un militar în termen al Armatei Naționale s-a rănit mortal cu arma din dotare, în timpul îndeplinirii serviciului la post. Acesta ar fi lăsat și un bilet de adio.
Pe 20 ianuarie, un alt militar prin contract al Armatei Naționale, care executa serviciul într-o unitate din garnizoana Florești, s-a rănit. Pe 24 ianuarie, acesta a decedat la spital.
Pe 20 martie 2025, încă un soldat în termen din Armata Națională a decedat subit, a anunțat Centrul operațional de comandă al Armatei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!