„Potrivit deciziei CEDO, statul a admis mai multe încălcări în adresa dlui Valentin Vizant, acesta fiind unul din autorii Cererii depuse în instanța europeană. În special, statul nu doar a încălcat drepturile lui constituționale, dar și i-a adus prejudiciul financiar considerabil prin confiscarea surselor financiare ale Partidului „Patria”, inclusiv mijloacele financiare ale dlui Valentin Vizant în valoare de 1,7 milioane lei, donate Partidului în condiții legale.
„Consider că acțiunile statului sunt absolut inacceptabile și periculoase pentru societate. Anume din acest considerent am și mers în instanță pentru a exclude o eventuală repetare a acestui precedent. Sper că autoritățile vor demonstra o abordare inteligentă, își vor conștientiza responsabilitatea și se vor supune cerințelor legii. În cazul unui comportament inadecvat al autorităților în procesul judiciar, echipa noastră de avocați este pregătită să uzeze de toate drepturile acordate de lege pentru a asigura supremația legii”, a declarat dl Valentin Vizant.
El și-a explicat decizia de a se adresa în instanță și prin necesitatea de a pune capăt practicii autorităților în realizarea la comandă a dosarelor politice, așa cum a fost decizia din noiembrie 2014. În acest sens, instanțelor de judecată pot fi înaintate și alte procese într-o serie de cauze motivate politic.
Pe lângă prejudiciul material, Valentin Vizant a solicitat Guvernului despăgubirea prejudiciului moral în valoare de 500 mii lei.
La 27 noiembrie 2014, prin decizia Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea Comisiei Electorale Centrale privind anularea înregistrării concurentului electoral Partidul Politic „Patria” și confiscarea sumelor de bani în folosul statului. Valentin Vizant a figurat sub numărul 5 în lista electorală a Partidului Politic „Patria””, se arată în comunicat.
CEDO a dat câștig de cauză Partidul Politic „Patria”, exclus din cursa pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Astfel, Republica Moldova va trebui să plătească formațiunii peste 15 mii de euro. Totodată, Renato Usatîi, care a candidat pe listele partidului, a declarat că va sesiza Procuratura Generală, solicitând inițierea unei cauze penale și tragerea la răspundere a fostului lider al PD, Vlad Plahotniuc, cel care ar fi fost principalul vinovat de cele întâmplate, dar și a altor personalități politice, judecători și funcționari de rang înalt din acea perioadă.
La 29 noiembrie 2014, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia Curții de Apel din Chișinău cu privire excluderea Partidului Politic Patria din cursa electorală. Completul de judecători a fost format din Nicolae Clima - președinte complet, și judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!