„De Macon eu personal cunosc încă din anii 2000, eficiența extrem de redusă a echipamentelor sovietice, mai mult ca atât, acum există unele interese de a face chiar investiții în a produce cărămidă în Republica Moldova, în pofida prețurilor respective. Nu spun că nu trebuie să fie evaluată situația respectivă și să discutăm și cu Macon și inclusiv piața aceasta să fie analizată foarte bine. Aici este cazul când și Consiliul Concurenței trebuie să-și facă lucrul, fiindcă este vorba despre competitivitate. Cel puțin conducerea companiei invocă anumite discrepanțe în capacitatea de competitivitate sau condițiile de competitivitate și atunci acesta este subiectul Consiliului Concurenței, dar evident și Ministerul Economiei analizează subiectul dat. Este o situație mai puțin ordinară, pentru că astfel de regimuri de variate într-o singură țară nu prea există în lume, practici similare în alte țări va fi complicat de găsit”, a declarat Sergiu Gaibu.
„Problema dată nu e de acum, e o problemă mai curând structurală, care a fost mai curând lăsată, așa cum au fost lăsate și altele, dar evident că noi deja o analizăm și căutăm soluții fiabile cu minim impact negativ asupra participanților la piață”, a mai adăugat ministrul Economiei.
Fostul deputat al Platformei DA Alexandr Slusari susține că cel mai probabil, SA Macon, un producător de materiale de construcții de înaltă calitate, va anunța despre sistarea activității. „Această companie a fost distrusă prin concurența neloială din partea fabricii de cărămidă din Tiraspol și prin impotența autorităților abilitate din Chișinău”, declara Slusari, la începutul lunii august.
„Vor rămâne fără lucru peste 350 de angajați. 350 cetățeni ai Republicii Moldova, care sunt loiali acestui stat și au achitat impozitele în bugetul public național. Un an de zile întreprinderea Macon a bătut la toate ușile și a explicat că nu poate concura cu fabrica din transnistria, care achită de zeci de ori mai puțin pentru gaz și energia electrică și nu cheltuie nimic pentru problemele mediului. Nici o reacție!”, mai spunea atunci fostul deputat.
„Domnule Gaibu, cine răspunde pentru falimentul unei companii cu istoria de 124 de ani pe piața materialelor de construcție, care a rămas fără sprijinul statului în situația unei concurențe neloiale?”, întreba atunci Slusari.
Combinatul de materiale de construcții „MACON” S.A. (uzina de cărămidă din Chișinău), una dintre cele mai vechi şi importante întreprinderi din Moldova, care activează neîntrerupt de 122 de ani, fiind şi unul dintre cei mai mari contribuabili (contribuțiile anuale vărsate la bugetul public național, al asigurărilor sociale și al asigurărilor medicale obligatorii reprezintă circa 20 de milioane de lei), riscă să-şi sisteze activitatea, iar 320 de salariaţi să rămână fără locuri de muncă. Acest scenariu este posibil dat fiind discriminarea continuă și condiţiile total inacceptabile în care este impus să activeze „MACON” S.A., comparativ cu producătorul de cărămidă din Tiraspol. Luând în calcul faptul că „MACON” S.A. îi revine 50% din piaţa internă a cărămizii, ajungem la concluzia că urmările pentru Republica Moldova pot fi extrem de grave. Autorităţile centrale și cele de resort nemijlocit, cunosc bine despre această situaţie ieşită din comun, deoarece „MACON” S.A., atât pe parcursul anului 2021, dar și în anul 2022 a adresat câteva scrisori conducerii de vârf a Republicii Moldova şi organelor competente ale statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!