20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Actorii de la TEI revin pe scenă: O istorie foarte simplă - un spectacol despre relația părinți - copii, iubire interzisă și oameni care au încetat să mai viseze

Teatrul Eugene Ionescu revine la muncă. Pe 4 mai, începând cu ora 18:30, toți amatorii de spectacol sunt așteptați la „O istorie foarte simplă” de Maria Lado, în regia lui Petru Vutcărău.

Foto: UNIMEDIA

Piesa ,,O istorie foarte simplă” este un spectacol despre relația părinți-copii, iubire interzisă și oameni care au încetat să mai viseze. De ce e simplă istoria? Pentru că se iubesc doi tineri: ea - singura fiică a unui cuplu înstărit, el - orfan de mamă și cu un tată alcoolic. Dragostea le este, evident, interzisă - un soi de Romeo și Julieta contemporan. Istoria este, într-adevăr, foarte simplă, doar că mai apoi se complică, atunci când părinții află despre relația lor și despre... viitorul nepot.

Stăpânul – Laurențiu VUTCĂRĂU

Stăpâna – Iulia BORDEIANU

Lia, fiica lor – Doina ARVAT

Vecinul – Andrei SOCHIRCĂ

Mihai, fiul vecinului –Maxim CHIRIAC

Calul Surioara – Ala MENȘICOV

Vaca Florica – Natalia PRODAN

Scroafa – Galina LAZARENCO

Cățelul Tărcuș – Radu CANȚÎR

Cocoșul – Anatol GUZIC

Durata spectacolului: 120 minute ( cu o pauză)

ATENȚIE!!! Spectacolul se joacă fără subtitrări!

Vă rugăm să respectați toate normele de precauție!

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2: – Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul. Atenție! Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree). – Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare. – Termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces la spectacol. – Respectarea distanțării între persoane – de la intrarea la spectacol până la ieșire. Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md. Link direct către bilete - https://iticket.md/event/ticket/o-istorie-foarte-simpla

Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!

Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.


Pub