79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Chicu: Membrii CSE, care tot din presă cred că află despre deciziile pe care „le-au luat”, merită ani grei de pușcărie. Iată și lista

Fostul premier, Ion Chicu, publică lista nominală a membrilor Comisiei Situații Excepțuinale și afirmă că aceștia „merită ani grei de pușcărie” pentru deciziile ilegale adoptate pe parcursul acestui an, inclusiv decizia de a suspenda licența de emisie a șase canale TV, prin care „au instaurat oficial cenzura”.

Foto: UNIMEDIA

„Aceasta este componența CSE.

Pe tot parcursul anului membrii acestei Comisii au adoptat decizii, pentru care merită ani grei de pușcărie. Iar cea de vineri, prin care au instaurat oficial cenzura, e cea mai gravă.

Mă îndoiesc, însă, că aceste decizii criminale se iau în cadrul acestei Comisii și membrii CSE sunt convocați să le dezbată și să le aprobe. Eu cred că ei tot din presă află despre deciziile, pe care „le-au adoptat”.

p.s. Le recomand insistent membrilor CSE sà citeascà atent opinia Dlui Victor Pușcaș, ex- Președinte al CCM, despre Decizia lor de vineri. Și să se gândească bine...”, a notat Ion Chicu.


Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat, pe durata stării de urgență, licența de emisie a șase posturi de televiziune: Accent TV, NTV Moldova, Orhei TV, Primul în Moldova, RTR Moldova și TV6. Decizia are la bază constatările Consiliului Audiovizualului în privința acestor posturi, care arată lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor din țară și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, și vine să protejeze spațiul informațional național și să prevină dezinformarea.

TV6 a lansat un apel către comunitatea internațională, la corpul diplomatic acreditat în RM, să dea o apreciere corectă decizie de astăzi a Comisiei Situații Excepționale prin care permite CA să retragă licența a 6 canale TV. „Argumentarea CSE nu doar că este total neîntemeiată, dar chiar de-a dreptul falsă! Posturile TV niciodată nu au primit nicio sancțiune din partea CA pe motivele invocate”, se arată în declarația postului de televiziune, vizat de hotărârea CSE de a-l lăsa fără licență.

Președinta Maia Sandu vine să argumenteze decizia luată de Comisia Situații Excepționale, care a cerut suspendarea licențelor pentru șase canale de televiziune. „Păstrarea păcii și stabilității în Moldova este prioritatea noastră”, declară șefa statului.

Vicepreședinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media de la BCS, Adela Răileanu, condamnă suspendarea celor șase canale TV. „Stai și te uiți și te ia groaza de ceea ce i se întâmplă acestui popor. E incredibil cu câtă sălbăticie idioții utili ai regimului anihilează ultimele zvâcniri ale democrației în această țară”, a scris deputata BCS pe pagina sa de Facebook. Răileanu a menționat că „aproape o mie de oameni, care muncesc la aceste șace televiziuni, rămân pe drumuri în mijlocul iernii.

„Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune din Republica Moldova este cel mai mare atentat la libertatea de exprimare”. Cu o astfel de reacție a venit liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor. Potrivit lui, prin această decizie, „PAS a distrus principiul democrației, sub privirea perfidă a Occidentului”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj dur în adresa guvernării după suspendarea unor canale TV. Ex-președintele susține că președinta Maia Sandu „nu doar este incapabilă să guverneze țara eficient, dar o și distruge intenționat”. Totodată, Dodon a menționat că PAS nu va răspunde „doar în fața legii, dar și în fața Tribunalului Poporului instituit de cetățenii umiliți și impuși să sufere în toți acești ani”.

Guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, critică decizia autorităților de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune. „Cu părere de rău, sub masca democrației, Maia Sandu a instituit în Republica Moldova un regim autoritar”, a declarat Vlah.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Victor Pușcaș, afirmă că decizia autorităților de a suspenda șase canale TV este una neconstituțională. „Decizia CSE nu mă miră pentru că unii lideri au declarat că vor instala ,,vremurile bune”, folosind metode netradiționale ... adică ignorând Constituția și legislația în vigoare. Ar fi mult mai reușit de a forma la cetățeni capacitățile de a selecta informația decât a le interzice”, menționează Pușcaș


Pub