Radu Marian a răspuns mai multor acuzații, care vin în adresa formațiunii și a guvernării din care face parte, inclusiv cu privire la alegerile din Găgăuzia.
„Au fost mai multe încălcări acolo, dar trebuie să așteptăm să se pronunțe Curtea de Apel de la Comrat. Nu există niciun substrat de adevăr în zvonurile despre eventuala anulare a statutului de autonomie. Poporul găgăuz are dreptul la autonomie, la alegere corectă, la cultură”, a declarat parlamentarul.
Comisia parlamentară pentru Economie, Buget și Finanțe, pe care o conduce l-a invitat la discuții pe ministrul Energiei, iar după acestea va fi clar când va fi micșorat tariful la gazele naturale - la toamnă sau mai devreme. La fel, se discută și despre alocații suplimentare pentru agricultori, care amenință cu proteste generale, la început de iunie.
„Sincer, eu nu am înțeles decizia UE (n.n. privind interdicția de import la cerealele din Ucraina. Noi ținem cont de faptul că orice restricție poat atrage după sine măsuri similare, iar Moldova importă multe produse și materie primă din Ucraina. Desigur, să nu uităm că Ucraina ne apără pe noi de război”, a spus Marian.
Deputatul PAS a explicat cum fostul ministru al Economiei a ajuns șef la ANRCETI, dar și de ce salariile „grase” din cadrul mai multor agenții nu sunt micșorate.
Aflați din UNInterviu dacă a discutat sau nu PAS despre alegerea judecătorului Nicolae Roșca la șefia Curții Constituționale și ce legătură are magistratul cu Olga Roșca de la Președinție, consiliera Maiei Sandu pe politică externă. Cum se pregătește PAS de alegerile locale, cine este totuși candidatul pregătit să lupte pentru primăria Chișinău și dacă ce spune Marian despre acuzațiile că Satul European și Satul European Expres ar fi folosit pentru a atrage primari și aleși locali de la alte formațiuni la PAS.
„Nu știu detalii despre achizițiile lui Mihai Popșoi. Cunosc că dumnealui venituri suplimentare, are soția, care este angajată. Eu nu am achiziționat nimic anul trecut. Majoritatea banilor din salariu... nu am încă familie, îmi place să călătoresc, la concerte, la fotbal”, a spus Radu Marian.
Ce ofertă i-a făcut premierului Dorin Recean, dar și ce spune despre integritatea colegilor săi din PAS, aflați din emisiunea de mai jos:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!