79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Serebrian, despre Pleșcanov, condamnat la Tiraspol, care ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în penitenciar: „Am sesizat OSCE să-l viziteze de urgență”

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian susține că a văzut recent în presă, știri privind starea morală și de sănătate a lui Victor Pleșcanov, condamnat la Tiraspol la trei ani și două luni privațiune de libertate pentru critica războiul Rusiei în Ucraina, care recent ar fi încercat să se sinucidă în penitenciar. „Îndată după ce am aflat despre acest caz, am solicitat ajutorul OSCE în vederea obținerii mai multor informații”, a declarat Serebrian în cadrul briefingului de presă în legătură cu negocierile purtate la Chișinău în formatul „1+1”.

Foto: Golban Ionela

„Deși nu era în agenda discuțiilor de azi, am abordat cazul cetățeanului Pleșcanov.

În cadrul discuțiilor, domnul Ignatiev, m-a informat despre faptul că viața respectivului cetățean ar fi în afara oricărui pericol.

Totodată, reprezentanții Tiraspolului au semnalat existența unor probleme similare din perspectiva lor, în penitenciarele controlate de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, unde sunt câțiva deținuți din regiunea transnistreană.

Am menționat în replică că, Chișinăul este de acord să ofere OSCE posibilitatea de a se informa oricând, la fața locului, despre starea acestora, dar cerem în schimb, ca reprezentanții OSCE să aibă posibilitatea de a-l vizita de urgență pe Victor Pleșcanov la penitenciarul în care se află.

Din păcate, nu am auzit un răspuns clar al Tiraspolului la aceasta propunere, dar vom insista pe ea, aceasta fiind singura sursă credibilă pe care o avem pentru a afla starea reală a acestuia”, a spus Serebrian.

Așa-numita „judecătorie a orașului Tiraspol” l-a condamnat la data de 26 septembrie pe Victor Pleșcanov la trei ani și două luni privațiune de libertate pentru „incitare la extremism”. Odată cu invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022, acesta a criticat abuzurile comise de armata rusă, inclusiv ilegalitatea dislocării acesteia în regiunea transnistreană

Asociația Promo-LEX a venit cu un apel public, prin care cere autorităților constituționale și misiunilor diplomatice, acordarea asistenței medicale urgente și eliberarea din detenția ilegală a lui Pleșcanov Victor, condamnat la trei ani și două luni în regiunea transnistreană pentru critica deschisă a războiului Rusiei în Ucraina. Potrivit reprezentanților asociației, în seara de 25 spre 26 noiembrie 2022, pe una dintre rețelele sociale au apărut informații cu privire la presupusa tentativă de suicid a lui Pleșcanov. Această informație a fost confirmată ulterior din mai multe surse credibile.


Pub