Vinăria are peste 500 de angajați și este recunoscută ca fiind cel mai mare producător și exportator de vinuri din Republica Moldova, fiind totodată și cea mai medaliată vinărie din Europa.
Purcari Wineries / Sursa:Purcari WineriesCu viziuni consacrate și o abordare mai tradițională a tehnologiei, Purcari Wineries a apelat la suportul și asistența companiei Amdaris pentru a accelera transformarea digitală a afacerii sale.
Integrarea tehnologiilor digitale pentru sporirea competitivității și productivității
Pe măsură ce Purcari continuă să crească, cerințele față de aceștia se dublează, iar pentru a face față tuturor solicitărilor și a asigura sustenabilitatea afacerii sale, aceștia au decis să-și digitalizeze atât platformele interne cât și cele externe. În calitate de partener, Amdaris va oferi Vinăriei Purcari un spectru complex de servicii de consultanță, personalizare și dezvoltare pentru actualizările de sistem ale grupului.
Amdaris / Sursa:Amdaris„Acesta este cel mai potrivit moment pentru a schimba modul de lucru cu noile tehnologii. Colaborăm cu Amdaris pentru a aduce pe piață cele mai noi tehnologii de la Microsoft și de la alți furnizori, astfel vom ajunge să schimbăm radical modul în care ne gestionăm compania. Planificăm să îmbunătățim atât platformele interne, precum și cele orientate către clienți și parteneri. Considerăm acest lucru ca o parte integrantă a strategiei de creștere și dezvoltare pe care ni-o propunem în continuare.
Ceea ce ne-a determinat să alegem compania Amdaris în calitate de parteneri a fost experiența și expertiza solidă pe care o au în domeniu. Așa cum avem o serie de necesități specifice, am căutat un partener competent, care să ne poată livra absolut tot de ceea ce avem nevoie în etapa transformării digitale pe care am inițiat-o”, susține Eugen Comendant, Directorul Operațional Purcari Wineries PLC.
Andy Rogers / Sursa:Amdaris„Suntem încântați să colaborăm cu Purcari, mai ales pentru că sunt un brand atât de cunoscut în Moldova și România, unde are și Amdaris oficii. Pentru a sprijini creșterea sa, Purcari ne-a înaintat o serie de cerințe, iar experiența noastră atât cu soluții COTS (Commercial Off the Shelf), cât și cu soluții personalizate ne permit să oferim o abordare adaptată nevoilor acestora”, declară Andy Rogers, co-CEO Amdaris.
Amdaris este o companie de dezvoltare de software nearshore cu sediul central în Bristol, două centre de livrare în Moldova și România și un birou reprezentativ în Dubai. Directorii executivi ai companiei sunt Andy Rogers și Vlad Nanu. Recent, compania a beneficiat de o investiție de 6 milioane de lire sterline de la BGF pentru a susține creșterea organică și achizitivă a companiei.
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.