Compania din Australia realizează proietul datorită unei finanțări care vine de la Epic Games, creatorii celebrului joc Fortnite. De fapt, Reality Virtual a realizat deja un proiect de realitate virtuală impresionant. Vorbim despre proiectul Nefertari: A Journey to Eternity, o experiență VR care folosește fotogrametria de înaltă performanță, tehnici de efecte vizuale și inteligența artificială, pentru a crea o experiență uimitor de detaliată a mormântului reginei Nefertari.
Partea proastă este că acest proiect a durat circa șase săptămâni. Asta înseamnă că ambițiile de a crea o experiență VR din toată planeta ar fi durat exagerat de mult dacă doar crearea unei experiențe dintr-o porțiune atât de mică ar fi durat atât de mult.
Proiectul de realitate virtuală este unul complex
Reality Virtual folosește astfel inteligența artificială pentru automatizarea procesului de transformare a fotografiilor de înaltă rezoluție într-o experiență 3D. Când acest lucru va fi dus la bun sfârșit, va reduce de șase ori forța de muncă necesară.
O altă piesă critică este reprezentată de materia primă pentru AI: fotografii originale din, practic, fiecare loc de pe planetă, însă nu doar fotografii din exteriorul orașelor și reperelor, așa cum a făcut Google pentru Google Earth VR. Reality Virtual are nevoie să intre în interiorul unor clădiri importante și are nevoie de fotografii de calitate superioară, cu un nivel mai mare de detalii pentru proiectul său de realitate virtuală.
Pentru asta, compania se bazează pe voluntarii care ar fi dispuși să contribuie la așa ceva. Compania vrea ca oamenii de pe teren care fac poze să aibă locația și geotag-urile stocate ca metadate în fotografiile lor. Se referă, în principal la studiouri, universități sau alte unități educaționale. Artiștii care realizează fotografiile primesc și bani pe drepturi de autor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!