În timp ce urca pe o scară rulantă în staţie, un tânăr de 22 de ani a fost ars la faţă de un lichid aruncat de un individ care a luat-o apoi la fugă, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei. Lichidul era acid sulfuric, conform canalului televiziunii publice nipone NHK.
O femeie de 34 de ani, care a alunecat, a fost uşor arsă la picioare din cauza aceluiaşi lichid.
Această agresiune în staţia de metrou Shirokane-Takanawa, în plin centrul capitalei nipone, survine în condiţiile în care la Tokyo au început marţi Jocurile paralimpice, cu adoptarea de măsuri de înaltă securitate.
Jocurile sunt programate să dureze până în 5 septembrie şi se desfăşoară cu uşile închise din cauza pandemiei de Covid-19.
La începutul lunii august, în timp ce se desfăşurau Jocurile Olimpice, un atac cu cuţitul a avut loc într-un tren dintr-o suburbie a capitalei nipone, soldat cu zece răniţi. Autorul faptelor, un japonez de 30 de ani, a fost reţinut rapid, scrie Agerpres.
Actele de violenţă de acest tip sunt totuşi rare în Japonia, unde legislaţia asupra armelor de foc este extrem de strictă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!