„Cu referendumul uitați-vă câte discuții, încearcă să sperie lumea, deja fac campanie din banii statului, din Cancelaria de Stat a luat bani și recunosc, sute de milioane de lei au plecat pentru acest referendum. Încearcă să o ajute pe Maia Sandu, toți miniștrii, deputații, președinții de raion, primarii sunt impuși să pună panouri pentru Europa. Ce faceți voi? Înainte se impunea să se pună panouri „Партия комунистов наше всё” sau „За Сталина, за родину”. Puneti acum „Zа Maia Sandu! Zа referendum”. Cu ce sunteți voi diferiți? Vorbiti de Europa, dar sunteți mai răi decât dictatorii care au fost cândva, nu vorbesc de cei din Uniunea Sovietică acum”, a subliniat Igor Dodon.
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională. Cu această ocazie, președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj.
„Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun - ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”, a menționat Maia Sandu.
De cealaltă parte, liderul PSRM, Igor Dodon, îndeamnă moldovenii să nu participe la referendumul care se va desfășura în toamnă, în aceeași zi cu scrutinul prezidențial. „Referendumul este o șmecherie a Maiei Sandu în încercarea de a învinge în alegerile prezidențiale, din primul tur. Nu o va ajuta, moldovenii înțeleg, nu sunt proști, iar noi vom chema oamenii să nu participe la el”, a declarat fostul șef de stat.
„Guvernul Republicii Moldova face campanie electorală pentru referendum deja și pe semnătura electronică”, a scris activistul Vitalie Sprînceană. „Hai să adăugăm „Moldova Europeană”, „Susținem PAS” și „Votăm Maia Sandu” pe toate documentele oficiale! Ce frumos ar arăta oricare din sloganele astea pe diversele pe certificatele de divorț, pe certificatele de deces (a decedat Z dar ”Votăm Sandu la 20 octombrie”) etc”, a precizat activistul, într-o postare pe rețele.
Recent, sloganul pentru referendum de pe semnătura electronică a ajuns la Procuratura Generală. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei a anunțat că a depus o plângere penală la PG în baza Articolului 327 din Codul Penal - Abuzul de putere sau abuzul de serviciu. „Este evident că toți cei din Guvern care promovează aceste modificări, ce ne obligă la un vot anume, se tem să nu-și piardă fotoliile și vor face tot posibilul ca să susțină președintele țării în următorul scrutin electoral”, a subliniat avocatul Dorin Podlisnic.
La 28 decembrie 2023, deputații PAS au votat amendamentul colegei lor de partid Veronica Roșca, potrivit căruia, referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale.
Proiectul de lege care vizează modificări la Codul electoral și Legea privind partidele politice a fost aprobat, în a doua lectură, de 58 de deputați.
Cu o zi mai devreme, președinta Maia Sandu a venit cu precizări cum va putea fi organizat referendumul din toamnă în Transnistria, privind integrarea europeană. „Pe teritoriul regiunii transnistrene nu se pot deschide secții de vot, pentru că acesta nu este controlat de organele constituționale. Dar cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului pot veni să voteze în secțiile de pe malul drept”, a declarat șefa statului.
Șefa statului Maia Sandu a venit cu un mesaj la trei ani de la învestirea sa în funcția de președintă a Republici Moldova. „Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a scris aceasta pe rețele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!