6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
PAS va cere anularea legii „Cetățenie prin Investiție”: Moratoriul pe program expiră la 20 februarie

La 20 februarie curent expiră moratoriul asupra programului „Cetățenie prin Investiție”. Deputatul Sergiu Litvinenco scrie că fracțiunea PAS în Parlament va insista pe anularea legii privind implementarea programului în Republica Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Până la acest moment în Parlament nu este înregistrată vreo inițiativă de extindere a moratoriului și nici nu am văzut vreo dorință a majorității PD-PSRM să abroge legea respectivă. Vom insista în zilele următoare (la Comisia economie, la Biroul permanent al Parlamentului și în Plen) pe anularea legii despre vinderea cetățeniei Republicii Moldova”, a scris Litvinenco.

Pe de altă parte, potrivit expertului economic Roman Chirca unele acuzații privind riscurile acestuia au fost duse în extreme. „Sunt două extreme absolut greșite din punctul meu de vedere. Una este că prin Programul Cetățenie prin Investiție se va legaliza multă lume criminală și va fi un dezastru pentru Republica Moldova. A doua extremă este că e un colac de salvare. Ambele sunt extreme greșite. Este în esență o activitate care Republica Moldova trebuie să o promoveze. Nu văd de ce nu am face parte din programul acesta”, a declarat anterior Chirca.

Potrivit lui Peter Vincent, specialist în securitate internațională din cadrul Henley & Partners, compania care va impementa programul în Moldova, „Cetățenie prin Investiții” prevede un proces în patru etape de verificare a solicitanților. „Este mai dezvoltat decât procesul desfășurat de UE pentru cererile de viză Schengen și este la același nivel sau chiar depășește standardul cerut de serviciile financiare internaționale”, a dat asigurări Vincent.

Amintim că la data de 26 iulie 2019 Guvernul Sandu a instituit moratoriu pentru o perioadă de 4 luni asupra recepţionării cererilor noi de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova prin investiții.

La data de 17 decembrie 2019, moratoriul a fost prelungit de către Guvernul Chicu pentru două luni, începând cu 20 decembrie 2019.

Până la instituirea de către Parlament a moratoriului asupra acordării cetățeniei moldovenești prin investiții, au fost procesate și acordate cetățenia Republicii Moldova în cazul a cinci dosare, ceea ce înseamnă acordarea cetățeniei pentru opt solicitanți și membrii familiilor acestora și au fost încasate 545 de mii de euro (aproximativ 10 milioane de lei).


Pub