Robotul, numit AIdol, a fost prezentat de dezvoltatori drept un exemplu avansat de robotică antropomorfă construită în mare parte din componente autohtone. În timp ce robotul era condus pe scenă de doi asistenți, pe coloana sonoră a filmului Rocky, acesta și-a pierdut echilibrul și a căzut în cap. Mai multe bucăți din el s-au împrăștiat pe scenă, relatează Newsweek.
Imaginile cu acest incident, distribuite de publicații independente rusești, arată cum angajații companiei producătoare se grăbesc să ascundă robotul în spatele unei pânze.
Lansarea robotului AIdol marchează încercarea Rusiei de a se alătura cursei globale pentru dezvoltarea de roboți asemănători oamenilor, alimentați de inteligență artificială. Condusă de Vladimir Vituhin, CEO al firmei rusești de robotică Idol, compania spune că robotul integrează mișcarea, manipularea obiectelor și interacțiunea la fel ca oamenii, prin intermediul inteligenței artificiale.
Căderea a fost atribuită unor probleme de calibrare, iar compania susține că incidentul a avut loc în timpul fazei de testare a robotului, care este încă în desfășurare.
„Sper ca această greșeală să se transforme într-o experiență”, a spus Vituhin.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!