„Vreau să înțelegeți cine e această ipocrită de Olesea Stamati și care era scopul ei inițial la întrevederea cu președinta Maia Sandu din Irlanda. Ea a făcut toată provocarea și circul. Am început să investighez și priviți imaginea pe care am obținut-o. E făcută la începutul întrevederii. Uitați-vă unde e locul Olesei Stamati, unde e locul meu și al soției mele. În video-ul pe care l-a văzut toată Molodva, ea cu microfonul în mână a făcut propagandă rusească. Uitați-vă unde e ea și cu ce scop a ajuns acolo, când toți la eveniment stăteau la locurile lor, cu respect, cu etică, cu educație ridicau mâna, cineva din reprezentanții evenimentului aducea microfonul, puneai întrebările. De ce ea a ajuns lângă perete, cum a ajuns și cum a căpătat microfonul. Cum pe la jumătate de discurs ea abia de se prezintă, de ce se uită prin părți să nu vin eu să-i trag vreo lichioașcă, m-a păzit Dumnezeu să mai fac și asta, că avea să fie știre de postat în toată Europa. Ascultați atent discursul ei”, a declarat George Vartic.
O moldoveancă stabilită de mai mulți ani în Irlanda s-a pomenit cu microfonul smuls din mâini, în timp ce își expunea opinia pe cazul Ludmilei Vartic și îi adresa Maiei Sandu o întrebare cu privire la anchetă. „Atrag atenție d-nei ambasadoare, care mi-a închis gura de câteva ori și mi-a parafrazat întrebarea, mulțumesc, dar nu era nevoie. De asemenea, îi „mulțumesc” d-nei Alina, angajată a ambasadei care mi-a luat microfonul, expunerea mea a fost mai puțin de 4 min., nu era cazul să-mi luați microfonul și să-mi închideți gura. Este inacceptabil și inadmisibil. Îmi pare rău că d-na președinte n-a intervenit la acest abuz, asta nu-i democrație, dragilor, asta-i abuz de putere”, a scris moldoveanca Olesea Stamati, postând și imagini video.
În timpul discursului, un bărbat a încercat să-i ia din mâini microfonul Olesei Stamati, acesta fiind George Vartic. Bărbatul, care a venit la întâlnire un buchet de flori pentru Maia Sandu, ar fi verișorul lui Dumitru Vartic, soțul Ludmile Vartic, au scris comentatorii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!