Potivit informațiilor, la 28 noiembrie 2022, suspectul ar fi intrat într-o organizație de creditare nebancară din munucipiul Bălți, unde amenințând inspectorul de creditare, a sustras în mod deschis mijloace bănești în sumă de 17 249 de lei, după care a fugit de la locul săvârșirii infracțiunii.
Ulterior, la data de 17 ianuarie curent, acționând prin aceeași metodă, fiind înarmat cu un cuțit, tânărul a sustras 22 500 de lei, de la o instituție similară din Bălți.
„În urma măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală, suspectul a fost identificat și reținut.
Acesta își recunoaște vina, iar la moment este reținut pe un termen de 72 ore.
Potrivit legii penale acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 10 ani.
Acțiunile au fost realizate de polițiștii din Bălți, în comun cu Procuratura municipiului Bălți, angajații Direcției Nord a INI și cu suportul angajaților Direcției Analitice a INI.
În continuare se întreprind acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor”, menționează oamenii legii.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!