„Minorii au fost observați de salvamarii stației de salvare pe apă nr. 5, care imediat au intervenit și i-au scos în la mal. Băieții nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”, informează IGSU.
În acest context, instituția îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită mersul la scăldat de unii singuri sau în grupuri de prieteni. Mai mult, maturii sunt rugați să ghideze copiii în apă și să fie vigilenți în timpul activităților desfășurate în mediul acvatic. Totodată, în vederea evitării situațiilor de risc, salvatorii îndeamnă oamenii să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare.
Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2024, 53 de persoane au fost salvate de la înec de salvamarii stațiilor de salvare pe apă, iar 24 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!