„Serviciul de Informații și Securitate, alături de celelalte autorități ale statului din domeniul ordinii publice și securității, s-a autosesizat pe marginea informațiilor false vehiculate pe una dintre rețelele de socializare privind amenințările în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală.
Serviciul califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să creeze panică în societate. Menționăm că fotografiile și materialele distribuite în spațiul informațional nu sunt actuale și au fost preluate de pe rețele de socializare rusești.
În acest context, îndemnăm societatea să-și păstreze calmul și să mențină vigilența. Vă asigurăm că organele de drept întreprind toate măsurile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestor acțiuni și a minimiza impactul acestora”, menționează instituția.
Mai multe mesaje cu amenințări în adresa instituțiilor de învățământ din țară, însoțite de imagini cu arme, au fost distribuite noaptea trecută pe canalele de Telegram. Oamenii legii s-au autosesizat și îndeamnă părinții și copiii să-și păstreze calmul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!