4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev, unde marchează „Ziua Europei” alături de Volodimir Zelenski

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit la Kiev, unde se va întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski şi va marca „Ziua Europei”, în timp ce la Moscova Vladimir Putin sărbătoreşte Ziua Victoriei cu o paradă în Piaţa Roşie, transmite digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Ucraina va sărbători, în schimb, „Ziua Europei” alături de ţările din Uniunea Europeană la care speră să adere, rupând tradiţia de până acum, când marca şi ea Ziua Victoriei asupra nazismului din cel de-al Doilea Război Mondial tot la 9 Mai. Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat însă luni că de-acum încolo Ucraina va marca Ziua Victoriei la 8 Mai, alături de celelalte ţări europene, în timp ce la 9 Mai va sărbători Ziua Europei.

Capitularea Germaniei naziste a avut loc la 8 mai, dar, din cauza diferenţei de fus orar, Moscova - şi ţările din fostul spaţiu sovietic - a marcat dintotdeauna acest eveniment la 9 mai.

„Mă bucur că m-am întors la Kiev, acolo unde valorile care ne sunt dragi sunt apărate în fiecare zi. Aşa că este un loc atât de potrivit pentru a sărbători ziua Europei”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter, în condiţiile în care vine pentru a cincea oară în capitala ucraineană de la începutul agresiunii ruse, din februarie 2022. „Salut decizia preşedintelui Zelenski de a face din 9 Mai Ziua Europei şi aici, în Ucraina”, a adăugat von der Leyen în postarea de pe Twitter, care este însoţită de o fotografie în care merge zâmbind, însoţită de oficiali, pe lângă un tren staţionat într-o gară.


Pub