„Vineri a fost Ziua Poliției, iar după ce regina i-a felicitat la Palatul Național, șefii din Poliție s-au dus să sărbătorească, într-un local. Acolo s-au luat la bătaie șeful Polițieio Criminale din Inspectoratul Centru cu un alt cetățean. Bătaia care a avut loc între cei doi șefi mari de poliție era o bătaie ordinară, dar sunt ofițeri de Poliție. Au venit de la 112, au încercat să-i liniștească și ca să nu iasă nimic la suprafață, i-au dus la sectorul de Poliție. Pe la ora 3:00 noaptea, unul dintre ei s-a apucat de tras cu arma. A tras de 30 de ori, aici, la etajul 3, era ca în filme, împușcau ca în Vestul sălbatic. 30 de gloanțe. Pentru că șeful de la Inspectorat e dintr-un sat cu Cernăuțeanu și mai e o brigadă de băieți, care ține sub control totul.
Aici sunt sparte geamurile, e dezastru. Nimic nu a ieșit în presă, sâmbătă, duminică, luni. Astăzi au ședință operativă, au venit cei de la SIS, să vadă ce se întâmplă.
Polițiștii s-au dus la sărbătoarea lor, la beție, cu armele din dotare. Aceștia sunt oamenii care trebuie să prindă bandiți, să ne asigure nouă securitatea? Dacăe ei trag cu arma din dotare pentru că s-au enervat. Presupun că era vorba de interese comerciale”, a relatat Vasile Costiuc, de la sediul Inspectoratului de Poliție Centru.
Deputatul a intrat și în clădire: „Acestea sunt urmele de la gloanțe, mai mult ca sigur. Au încercat să le vopsească.”
Un ofițer care se afla în inspectorat i-a confirmat parlamentarului că la sediul inspectoratului într-adevăr a avut loc un incident:
- Vreau să întreb dacă informația operativă precum că au fost trageri de focuri în inspectorat este adevărată?
- Despre cazul dat detalii nu cunosc, dar cazul este instrumentat de Procuratură.
- Înseamnă că a fost un incident aici în Inspectorat?
- Detalii nu cunosc.
- Dar Procuratura se ocupă?
- Exact.
- Cineva dintre cei implicați e suspendat?
- Nu cunosc.
- Și cei de la Securitate tot pentru asta au venit?
- Nu cunosc.
- Dar pe pereți sunt urme de gloanțe?
- Nu cunosc.
- Vă credem pe cuvânt.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!