6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Au trecut 29 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru: Cu ce mesaje au venit oficialii

Astăzi, 2 martie, se împlinesc 29 ani de la conflictul armat de pe Nistru. Cu această ocazie, mai mulți oficiali ai țării au adus omagiu eroilor căzuţi în războiul de pe Nistru.

Foto: Facebook/Dodon Igor

Președinta țării Maia Sandu, Prim-ministrul interimar Alexandru Ciocoi și Președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi au depus flori la Monumentul „Maica Îndurerată” din Chișinău.

„Stimați concetățeni, azi marcăm ziua memoriei și a recunoștinței, e o zi în care durerea pierderii întâlnește speranța, speranța într-un viitor pașnic, reîntregit. Un viitor cu răni cicatrizate, un viitor pentru care trebuie să luptăm împreună zi de zi. Un viitor în care fiecare se simte respectat și se simte sigur pe el și pe oamenii din jur. Conflictul de pe Nistru s-a abătut asupra noastră din senin, un râu care unea maluri, comunități, oameni și aducea beneficii economice s-a transformat într-o cumpănă. Un zid s-a pus între comunitățile noastre, între satele și orașele noastre”, a declarat Maia Sandu.

Tot astăzi, mai mulți deputați ai Partidului Socialiștilor au mers în orașul Vadul lui Vodă, unde au depus flori pe podul de pe Nistru.

„Am adus un omagiu victimelor și am subliniat faptul că evenimentele tragice din anul 1992 ce țin de conflictul transnistrean au devenit cea mai sumbră și mai tristă pagină din istoria modernă a Republicii Moldova.

Sunt sigur că toți locuitorii țării noastre, indiferent de preferințele politice, trebuie să tragă învățăminte din acele evenimente tragice și să depună eforturi pentru a depăși consecințele lor, pentru a păstra o țară pașnică, stabilă și prosperă pentru urmașii noștri. De asemenea, suntem recunoscători forțelor de menținere a păcii, care asigură pacea și liniștea pe malurile Nistrului de aproximativ 30 de ani”, a menționat Igor Dodon.

Facebook/Dodon Igor / Sursa:Facebook/Dodon Igor
Facebook/Dodon Igor / Sursa:Facebook/Dodon Igor

Și Platforma DA a adus un omagiu eroilor căzuți în războiul de pe Nistru. Andrei Năstase, deputați, consilieri, veterani și alți reprezentanți ai formațiunii au depus flori la monumentul „Maicii Îndurerate” din Chișinău și în aceste momente se află pe platoul de la Cocieri.

„Astăzi e o zi istorică plină de semnificație, de regrete, de suferință, de amintiri îndurerate, dar și de mândrie nedisimulată pentru cei care printr-un sacrificiu greu de imaginat, au demonstrat lumii întregi că avem demnitate, curaj și dragoste de țară nemăsurată. Războiul de pe Nistru a fost un război nedrept, în care o mână de eroi au ținut piept unei armate feroce de ocupație, trimisă în Republica Moldova pentru a strangula aspirația noastră de independență și suveranitate. Mulți dintre bărbații cei mai buni ai neamului nostru au căzut pe câmpul de luptă, alții s-au întors acasă plini de sechele care dor și astăzi… Recunoștința noastră pentru jertfa lor sfântă nu are margini și ar trebui să fie prima lecție de patriotism în cadrul procesului educațional: niciodată, dar niciodată să nu ne uităm eroii!”, a declarat Președintele Platformei DA, Andrei Năstase.

Platforma DA / Sursa:Platforma DA
Platforma DA / Sursa:Platforma DA


Pub