„- În cazul în care George Simion, care este persoană non granta atât în Republica Moldova cât și în Ucraina, câștigă alegerile. Ce se va întâmpla? Știm că instanța urmează să se pronunțe pe data de 19 mai, a doua zi după alegeri. - Nu știm ce decizie va lua instanța. Pot să vă reconfirm că această decizie de interdicție nu a fost luată de Președinție și nu poate fi eliminată de Președinție. Sunt niște proceduri și o instanță de judecată care va lua o decizie, iar care va fi ea noi nu știm”, a răspuns Maia Sandu.
Liderul AUR, George Simion, a primit interdicția de a intra în Republica Moldova până în toamna anului 2028. Autorităţile de la Chişinău au prelungit decizia din 2018 cu încă cinci ani. Politicianul a venit cu o reacție.
George Simion a fost reţinut, pe 1 octombrie 2018, de către angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil al Republicii Moldova, în timp ce se pregătea să plece în România. Tot atunci, liderul unionist a fost informat că a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 5 ani.
În februarie 2019, microbuzul tricolor de campanie al lui George Simion a fost blocat în vama Leușeni și a primit interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, fiind dat în „consemn la frontieră”.
În iunie 2019, George Simion a depus la Ministerul Afacerilor Interne o cerere cu privire la anularea interdicției.
În iulie 2019, Biroul migrație și azil al MAI a comunicat că declararea lui George Simion drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova în speță poate fi anulată doar de către instanța de judecată.
La 27 martie 2022, delegaţii la Congresul extraordinar al AUR România l-au reales pe George Simion în funcția de preşedinte al partidului. Acesta a obținut cu moțiunea „România bogată: creștină și democrată” 784 din 832 de voturi. Din echipa de conducere propusă de George Simion fac parte zece basarabeni, printre care și ex-ministrul Mediului din Moldova, Valeriu Munteanu. Acesta a fost ales vicepreședinte al formațiunii.
O instanță din Chișinău va examina pe 19 mai cererea lui George Simion de a-i anula interdicția de intrare în Republica Moldova. Ședința de judecată a fost stabilită pentru a doua zi după turul doi al prezidențialelor românești, la care liderul de extremă dreapta va încerca să devină președintele României.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!