„Adriana Ochișanu nici nu a fost inclusă în acest concert. Există regia care a stabilit festivitățile și cântecele care urmează a fi interpretate. Adriana cântă cu Orchestra Fluieraș, dar în PMAN nu evoluează Orchestra Fluieraș, evoluează alte orchestre care au soliștii săi.
Absolut (n.r. nu este legat de politică), este o interpretare eronată și ne pare rău de situația dată”, a declarat Cutasevici pentru TV8.
Scandal în jurul concertului de Hramul Chișinăului, organizat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Interpreta Adriana Ochișanu a dezvăluit că a fost scoasă în ultimul moment din lista artiștilor care urmau să evolueze pe scenă, fără să i se ofere un motiv clar. Mai mult, într-un filmuleț pe rețele, artista afirmă că în spatele selecției artiștilor ar sta interese și preferințe personale, dar și politice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!