„- Mi se pare că ai o energie inepuizabilă, dar nu pot să nu mă întreb cum faci față perioadelor dificile pe plan profesional… Îmi amintesc de perioada când erai în juriu la „Românii au talent, la „Vocea României Junior, concerte, filmări. Te -ai confruntat vreodată cu momente de burnout sau cu depresia, cu anxietatea? Cum le-ai depășit?”
„Încerc să mă echilibrez prin pauze mici și momente de relaxare. Familia este sursa mea de energie, iar echipa cu care lucrez mă ajută să trec peste provocări. Mă bucur dacă pare că am o energie inepuizabilă, dar realitatea este că am deseori nevoie de odihnă, mă refugiez în dormitor, în haine comode, mă uit la un serial, mănânc ceva bun, uit de machiaj și de haine de scenă. Nu aș rezista fără aceste pauze. Dacă am nevoie, cer ajutor și mă concentrez pe lucrurile pozitive. Am noroc că fac ceea ce îmi place și abia aștept să mă întorc pe scenă”, a declarat Andra.
Cât de des își vede Andra familia
„- Am vorbit atât despre familie și nu te-am întrebat despre părinții și frații tăi! De câte ori i-ai văzut anul trecut? Sunt convinsă că nu atât de mult pe cât ți-ai fi dorit…
„Ne vedem cât de des putem și încerc să le arăt mereu cât de mult îi apreciez. Mai mult vorbim la telefon decât să ne reunim, pentru că fiecare are programul lui, nu stăm în același oraș, dar în suflet suntem mereu aproape. Familia este esențială pentru mine și îmi oferă un sprijin necondiționat. De la ei am învățat valori importante și m-au susținut în tot ce am făcut”, a mărturisit artista.
„- Care sunt lucrurile cele mai de preț pe care le ai moștenit de la părinții tăi – în ce măsură le semeni și cum a evoluat relația voastră de-a lungul anilor?”
„Părinții mi-au dat încredere în mine și libertatea de a-mi alege profesia. Aceste lucruri mi-au influențat puternic viața, am ales un anumit drum și mi-am găsit fericirea. Sper că le semăn în această privință, că iau și eu decizii bune în ceea ce privește copiii: aș vrea să le ofer același sentiment că numai de ei depinde să își îndeplinească visurile”, a mărturisit Andra.
Cum se înțelege Andra cu cele două surori, Aura și Diana
„- Dacă pe Săndel îl vedem mai des, fiind un artist cu state vechi, Aura și Diana, surorile tale, sunt o prezență mult mai discretă, așa că te-aș ruga să ne spui mai multe despre ele, despre relația voastră!
„Suntem foarte apropiate. Aura este pasionată de cosmetică, iar Diana este pasionată de educație. Când ne întâlnim, vorbim cu orele, este foarte greu să ne oprești. Legătura noastră rămâne foarte puternică”, a menționat Andra.
„- Dacă ai întâlni-o acum pe Andra cea de 18 ani, ce sfaturi de viață i-ai da? E ceva ce azi ai face altfel? Ai schimba ceva la tine dacă ai putea?”
„Să aibă încredere în ea și să nu se teamă de eșecuri. Fiecare experiență, bună sau mai puțin bună, te modelează. Și, cel mai important, să nu uite să se bucure de moment. Nu aș schimba nimic pentru că am ajuns într-un loc în care mă simt bine, sunt fericită”, a declarat artista.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!