”La eveniment avem sub 200 de participanți, care vor alerga pe 2 distanțe: distanța scurtă de 6 kilometri, exclusiv prin galeriile subterane, precum și distanța lungă de 16 km, care va purta alergătorii inclusiv prin viile, pădurile și câmpiile din jurul orașului Cricova. Acest eveniment este un nou exemplu al implicării Asociației A.S.I.C.S. și îmbunătățirii considerabile a unor evenimente deja existente. Prin parteneriatul cu A.S.I.C.S. am reușit să mai pipărăm un pic competiția”, a declarat Iulian Bercu, președintele AO Run Moldova.
Deghizați în fantome, vrăjitoare și alte personaje renumite, alergătorii au avut de parcurs un traseu plin de figuri înspăimântătoare și lumini de groază.
”De trei ani consecutiv, noi transformăm beciurile noastre subterane într-un oraș de groază. Am pregătit pentru alergători multe zone foto foarte fioroase. Avem voluntari, care îi sperie, mult vin spumant, multă dispoziție, voie bună și neapărat premii la final”, a precizat Livia Sincumami, șefa Departamentului marketing al Combinatului de vinuri "Cricova".
Echipa A.S.I.C.S., un participant activ al maratoanelor din țară, a fost prezentă și la acest eveniment ”fioros”.
”Este o experiență unică, pe un traseu unic în Republica Moldova. Tradițional, colegii din cadrul Asociației A.S.I.C.S. sunt alături de noi și le mulțumim pentru aceasta foarte mult. A.S.I.C.S. este partenerul general al Run Moldova și sponsor al acestui minunat eveniment. Ca de fiecare dată, A.S.I.C.S. susține și promovează modul sănătos de viață”, a menționat Alina Graur, membru al echipei A.S.I.C.S.
Maratonul HalloWeRun se află la cea de-a treia ediție.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!