4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Bulgaria încheie trecerea la euro: Tranziția, mai rapidă decât se estima

Bulgaria face pasul final către euro mai devreme decât se anticipa, cu peste 90% din numerarul în leva deja retras din circulație. În timp ce tranziția se încheie fără probleme majore, banca centrală avertizează asupra riscurilor legate de inflație în anii următori, potrivit digi24.ro.

Foto: Proimedia

Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a anunţat că, până în 27 martie 2026, tranziţia de la leva la euro progresează în linie cu cadrul juridic stabilit şi planurile operaţionale aprobate anterior, informează Novinite, potrivit Agerpres. 

Aproximativ 91% din numerarul aflat în circulaţie la începutul anului 2025 a fost, deja, colectat de BNB, astfel că au rămas în circulaţie 2,9 miliarde de leva, sub formă de bancnote şi monede. Ritmul procesului a depăşit aşteptările iniţiale, pragul de 90% fiind atins înainte de termenul-limită iniţial, stabilit la 30 iunie 2026, datorită coordonării eficiente a instituţiilor implicate. În acelaşi timp, circulaţia de numerar în euro s-a extins semnificativ. 

Până în 27 martie 2026, emiterea netă de bancnote şi monede în Bulgaria a depăşit 7,8 miliarde de euro, asigurând funcţionarea lină a plăţilor şi satisfăcând necesităţile companiilor şi gospodăriilor.

De la 1 februarie 2026, euro este singurul mijloc legal de plată din Bulgaria şi marchează finalizarea oficială a tranziţiei valutare. Ţările membre ale Uniunii Europene care nu au adoptat încă moneda unică sunt; România, Polonia, Cehia, Ungaria, Suedia şi Danemarca.

De asemenea, BNB a avertizat că inflaţia în ţară ar urma să crească la 3,7%, în 2026, urmând să se atenueze la 3,2% în 2027 şi în 2028, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu fiind factorul-cheie de risc. 

Actualul conflict a sporit incertitudinile pe pieţele globale ale energiei, ceea ce afectează direct previziunile privind inflaţia, atât în zona euro, cât şi în Bulgaria. majorarea preţului energiei rămâne principalul canal de transmisie prin care războiul din Orientul Mijlociu ar putea alimenta presiunile inflaţioniste în viitorul apropiat, a apreciat BNB. 


Pub