79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Ședința CEC: Pe ordinea de zi, acreditarea observatorilor pentru alegerile parlamentare

În ședința de astăzi, CEC a acreditat un șir de observatori pentru alegerile parlamentare din februarie.

Lista organizațiilor și concurenților electorali din partea cărora CEC a acreditatun șir de observatori:

Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, din partea concurentului electoral Platon Tatiana, Asociația obștească „MIRAD”, Asociația obștească „Promo-LEX”, Asociația obștească „Reprezentanța în Moldova a National Democratic Institute din SUA”, Asociaţia „Expert Forum” din România, Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), Comisia Electorală din Republica India, Rețeaua Europeeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), Asociația obștească „Reprezentanța din Moldova a International Republican Institute din SUA”, Ambasada Republicii Polone în Republica Moldova, organizația „Silba - Initiative for Dialogue and Democracy” din Danemarca.


Pub