Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 06:00, când femeia, în vârstă de 24 de ani, cu cetățenie româno-moldoveană, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în țară, ca pasageră într-un autoturism.
În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acesteia era emisă o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de autoritățile elene.
Tânăra a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Galați, pentru continuarea procedurilor legale.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!