(video) „Пацаны ждут встречи”: Un bărbat, șantajat cu o „datorie fictivă” de 12.500 € de trei interlopi din gruparea „Kitaeț”. Suspecții i-au luat Mercedesul drept „garanție”

Trei bărbați cu vârste de 21, 29 și 33 de ani au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de implicare într-un caz grav de șantaj, comis pe teritoriul Republicii Moldova.

Foto: captură ecran

Potrivit IGP, suspecții se prezentau în numele hoțului în lege „KITAET” și ar fi pretins de la un bărbat suma de 12.500 de euro, invocând o datorie fictivă. Sub presiunea amenințărilor, aceștia au obținut 40.000 de lei de la victimă și l-au deposedat temporar de un Mercedes E-Class, ca „garanție” pentru presupusa datorie.

În urma mai multor luni de investigații, polițiștii au organizat o intervenție în flagrant, reținând unul dintre suspecți în momentul în care urma să primească restul sumei cerute. Ulterior, ceilalți doi membri ai grupului au fost capturați în baza probelor acumulate.

În timpul perchezițiilor corporale și domiciliare, oamenii legii au ridicat mijloace bănești transmise de victimă, telefoane mobile, un buletin românesc falsificat, o tabletă, un laptop, 36.000 de lei în numerar și două automobile: Opel Astra și Lexus.

Totodată, cheia Mercedesului E-Class a fost descoperită în automobilul folosit de suspecți și urmează să fie returnată proprietarului de drept.

Cei trei bănuiți și riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 10 ani, precum și o amendă între 92.500 și 117.500 de lei.

Autoritățile continuă investigațiile, în timp ce persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.


Pub