Potrivit Ministerului Apărării, exercițiile au drept scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor, dar și familiarizarea acestora cu tehnica, echipamentul și armamentul nou din dotarea Armatei Naționale.
Următorul exercițiu este programat pentru perioada 21-25 septembrie. Rezerviștii selectați pentru participare vor fi invitați la Centrele Militare Teritoriale, în baza ordinelor de chemare.
Autoritățile precizează că astfel de instruiri au fost organizate și în anii precedenți, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate și ale Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul curent.
În 2025, rezerviștii au participat la exerciții similare în lunile aprilie, mai și noiembrie.
„În contextul unor cazuri semnalate în anii precedenți privind distribuirea unor ordine de chemare false, Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să verifice cu atenție autenticitatea documentelor primite și să contacteze, în caz de suspiciuni, Centrul Militar Teritorial de la locul de reședință”, notează responsabilii.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!