Dle Serebrian, pe 13 noiembrie aţi împlinit 3 ani de misiune la Berlin. Cum a fost această perioadă pentru dvs?

- În plan profesional a fost interesantă, intensă, Berlinul fiind foarte atent la tematica est-europeană. A fost o perioadă deosebită şi sub aspect personal. Germania este dragostea mea veche. Simt istoria şi cultura acestei ţări în așa fel încât un cunoscut filozof român mi-a zis cândva că sufăr de o „veritabilă nevroză germană”.

Pentru că e o mică aniversare, aș vrea să vă rog să ne enumerați 3 reușite a misiunii dvs și 3 nereușite, ca să-i spunem așa.

- Să încep cu nereuşitele, or e întotdeauna mai dificil să-ţi asumi anume această parte a misiunii. Mi-aş fi dorit mult să vină la Chişinău, într-o vizită de răspuns, preşedintele Bundestagului. După cum ştiţi, în martie 2017 am reuşit organizarea unei vizite oficiale la Berlin a şefului legislativului moldovean. Din păcate, alegerile parlamentare din Germania, apoi perioada îndelungată a negocierilor privind formarea noii coaliţii de guvernare, au împiedicat această intenţie. Acum deja noi suntem în prag de alegeri. Am reuşit, în schimb, să organizez atât prima vizită oficială a şefului legislativului moldovean la Copenhaga (sunt acreditat prin cumul ca ambasador şi în Regatul Danemarcei), în ianuarie curent, cât şi vizita de răspuns a omologului său danez la Chişinău în septembrie. De altminteri, partea daneză recunoaşte că anul 2018 a fost cel mai intens în sensul dialogului politic dintre Chişinău şi Copenhaga. O nereuşită e şi faptul că nu am apucat să organizez o expoziţie a Muzeului de arte din Chişinău la Galeria de Artă din Mannheim, deşi iniţiasem în 2016 o discuţie la acest capitol cu primarul general al acestui oraş, capitala istorică a ţinutului sud-german Baden. Un alt regret, deci şi o nereuşită, ar fi faptul că nu am convins nici Deutsche Bank, nici Commerzbank, să ajungă în Republica Moldova. A fost una din ideile mele la început de mandat. Fără îndoială, prezenţa unor bănci de aşa talie în ţara noastră ar fi schimbat multe în percepţia străinilor, şi-ar fi lăsat numaidecât amprenta asupra mediului de afaceri. Printre reuşite aşi menţiona extinderea reţelei de consulate onorifice moldoveneşti în Germania; intensificarea prezenţei moldoveneşti la marile târguri internaţionale din Germania; sporirea dialogului cu fundaţiile politice şi culturale germane, şi nu doar cu cele din Berlin, dar şi din alte oraşe, unde am organizat o serie de evenimente destul de vizibile consacrate Republicii Moldova.

Atunci, în 2015, declarați într-un interviu că Republica Moldova nu este considerată de Germania un dosar pierdut, după 3 ani, mai puteți spune același lucru?

- Exact asta pot afirma şi acum. Interesul Germaniei pentru ţara noastră, pentru întreaga regiune, nu este unul circumstanţial. Republica Moldova se află în Europa, un spaţiu pentru care Berlinul are un „interes natural”, firesc.

Ce acțiuni ar trebui să întreprindă clasa politică de la Chișinău, pentru ca UE și Berlinul în mod special, să nu bage dosarul RM la arhive?

- Republica Moldova nu poate fi ignorată atât de uşor precum s-ar crede şi nici „trecută la arhive”. Prea multe vase comunicante vizibile sau mai puţin desluşite ne leagă de restul Europei – în plan economic, social, de securitate. Prin asta se şi explică interesul partenerilor noştri de la Berlin ori Bruxelles pentru tot ce se întâmplă în Republica Moldova, dar și în alte ţări partenere.

Interesul Germaniei față de vectorul european al Republicii Moldova, în ciuda evenimentelor politice de la Chișinău, mai este?

- După cum spuneam ceva mai sus, Europa de Est e una din „temele preferate” ale Berlinului. Interesul pentru întreg spaţiul post-sovietic, inclusiv pentru Republica Moldova, e foarte mare. Faptul că în toamna acestui an au avut loc două importante vizite de lucru în Germania, cea a ministrului moldovean de externe, dl Tudor Ulianovschi, apoi cea a vicepremierului pentru integrare europeană, dl Iurie Leancă, confirmă cu prisosinţă acest interes.

Moldova a avut și probabil că mai are mult de suferit la capitolul imagine în urma Furtului miliardului și laundromatului rusesc. A fost cerut vreodata suport din partea Germaniei în investigarea acestor 2 dosare mari? Sau poate Germania a oferit?

- Nu cunosc să fi fost vreodată discuţii concrete la acest capitol, dar partea moldovenească a dat explicit de înţeles că acceptă contribuţia tuturor celor care pot arunca mai multă lumină asupra dosarelor respective, inclusiv sprijinul colegilor noştri germani.

Un alt caz de rezonanță care a fost criticat și în Germania, ține de anularea alegerilor primarului de Chișinău. Ați avut solicitări de informații despre această decizie și cum a reacționat Berlinul?

- Cred că la acest subiect a fost contactată mai curând ambasada germană din Chişinău, care a putut relata despre totul de la faţa locului. Atitudinile pe care le-am simţit la Berlin au fost diverse, ca şi în alte capitale europene, cred. Cei mai interesaţi de subiect au fost politicienii din zona conservatoare. Comentariile din presă au fost relativ puţine.

Care este imaginea Moldovei la Berlin?

- Neutră, dacă pot folosi acest termen. Nu există clişee formate despre moldoveni, ori atitudini preconcepute. Berlinezii, mai cu seamă cei care au învăţat în şcolile din RDG, ştiu unde este Republica Moldova, au o idee generală despre ţară. Nu m-am confruntat, cum se mai întâmpla uneori la Paris, cu situaţii când interlocutorii erau miraţi că există aşa o ţară în Europa.

Germania este/era unul dintre susţinătorii fideli ai R. Moldova în cadrul Parteneriatului Estic și unul dintre cei mai importanți aliați externi ai Moldovei în ultimii ani. Prin urmare, crede Germania că RM este o țară cu perspective europene clare?

- Nu există un punct de vedere unic în această privinţă şi nici n-a existat vreodată, dar vă asigur că avem în continuare mulţi susţinători, care vin dinspre cele mai diferite tabere politice. Chiar recent, în timpul vizitei vicepremierului Iurie Leancă la Berlin, ne-am putut convinge cu satisfacţie de acest lucru. Contele Alexander von Lambsdorff, unul din fruntaşii liberalilor germani, a fost foarte explicit în acest sens. În opinia lui, Republica Moldova trebuie să obţină la un anumit moment o perspectivă europeană clară, bucurându-se de acelaşi tratament ca şi ţările Balcanilor de Vest. Contele Lambsdorff este un politician şi un diplomat foarte respectat în Germania. O poziţie apropiată a fost exprimată şi de deputatul social-democrat Detleff Müller. Am oferit doar două exemple recente şi grăitoare, dar pot invoca şi altele.

Care sunt proiectele de bază desfășurate de către Germania pentru MD?

- Germania este unul din principalii donatori externi ai Republicii Moldova. Majoritatea proiectelor sprijinite de guvernul federal se desfășoară prin GIZ (Gesellschaft für Internationale Zusamenarbeit / Societatea pentru Cooperare Internaţională). Proiectele finanţate de GIZ sunt în domenii precum buna guvernare, dezvoltarea economică durabilă. Mai sunt şi programe academice, care se desfăşoară cu sprijinul Oficiului German pentru Schimb Academic (DAAD). Dincolo de proiectele finanţate de guvernul federal, există multe programe sprijinite de fundaţiile politice germane, cum ar fi Konrad Adenauer, Friedrich Ebert, Friedrich Seidel, Friedrich Naumann şi altele. În cazul dat e vorba mai cu seamă de proiecte destinate societăţii civile şi mass media.

Ce așteptări are Germania de la Guvernul Moldovei pentru ca țara să fie mai atractivă pentru investitorii germani?

- Germania este cel mai important investitor în sectorul industrial din Republica Moldova. În ţara noastră sunt prezente mari companii germane precum Kärcher, Knauf, Südzucker, Sumitomo Electric Bordnetze, Dräxlmaier. La întreprinderile lor lucrează mii de concetăţeni de-ai noştri. Şi în sfera serviciilor din Republica Moldova avem câteva mari firme germane precum Metro, Kaufland, Mabanaft. În pofida conjuncturii regionale defavorabile, cauzate de instabilitatea din Ucraina, interesul întreprinzătorilor germani pentru Republica Moldova rămâne destul de înalt. Mulţi sunt tentaţi de avantajele oferite de zonele economice libere, de aşezarea geografică, de costul producţiei.

Care este sprijinul pe care îl acordă sau poate să îl acorde Germania pe calea reunificării celor două maluri ale Nistrului?

- Mulţi experţi îşi mai amintesc şi azi, după aproape un deceniu, de Iniţiativa de la Meseberg, un proiect de reglementare a dosarului transnistrean asupra căruia au lucrat partenerii noştri germani. Berlinul a venit cu câteva iniţiative concrete şi în 2016, pe durata preşedinţiei germane a OSCE. Nu voi greşi dacă voi afirmă că a fost una din cele mai dinamice şi active preşedinţii a OSCE pe dimensiunea transnistreană. Un rol deosebit în promovarea conceptului „paşilor mici” l-a avut şi ambasadorul Cord Meier-Klodt, reprezentantul special de atunci al preşedinţiei germane a OSCE pentru dosarul transnistrean. Multe din acţiunile întreprinse mai târziu în vederea apropierii celor două maluri ale Nistrului îşi au originea anume în perioada preşedinţiei germane a OSCE.

Ce a fost atunci cu protestul comunității turce și evacuarea sediului Ambasadei? Au fost amenințări? Cât de serioase?

- Subiectul a fost deja suficient de comentat în presă. Au fost făcute îndată toate precizările necesare şi de ambasadă, şi de serviciul presă al MAEIE. Nu mai e de adăugat nimic nou faţă de ceea ce s-a spus atunci.

Câți cetățeni moldoveni mai sunt acum în Germania? Știm că în statisticile oficiale e foarte greu de estimat exact numărul de moldoveni din cauză ca foarte mulți dintre ei au și cetățenie română sau bulgară și intră anume ca astfel de cetățeni. Aveți o estimare?

- Oficial e vorba de 20 de mii de persoane, dar în realitate cred că ar putea fi în jur de 50-70 de mii, asta fără foştii cetăţeni moldoveni, care pe durata ultimilor 25 de ani au renunţat la cetăţenia RM, acceptând-o pe cea germană. RFG are o legislaţie despre cetăţenie mai restrictivă. Cei care obţin cetăţenia germană trebuie să se dezică de cea anterioară, dubla cetăţenie nefiind acceptată decât în cazuri speciale. Merită menţionat faptul, că Germania depăşeşte ţări precum Spania, Franţa ori Portugalia în ceea ce priveşte remitenţele spre Republica Moldova. Asta vorbeşte şi despre dimensiunea reală a comunităţii moldoveneşti de aici.

Pe baza lor, se vor organiza și secțiile de votare. În Germania, câte secții de votare se planifică a fi deschise și unde?

- În privința dată, RFG are o legislaţie destul de strictă, permiţând deschiderea secţiilor de vot ale statelor străine doar pe teritoriul misiunilor lor diplomatice şi consulare. După cum ştiţi, în Germania dincolo de ambasadă funcţionează şi un consulat general la Frankfurt. Implicit, la Berlin şi Frankfurt vor exista numaidecât secţii de vot. Cetăţenii moldoveni din ținuturi precum Baden ori Palatinat pot profita de proximitatea Strasbourgului, cei din sud-estul Bavariei pot ajunge mai repede la ambasada noastră din Viena, cei din anumite părţi ale Saxoniei şi Franconiei vor putea vota la Praga, iar cei din vestul Renaniei ar putea face asta la Haga ori Bruxelles. Desigur, vom analiza posibilitatea deschiderii unor secţii de vot în orașele unde avem consulate onorifice, dar acest lucru urmează să fie convenit şi cu partenerii noştri de pe loc.

Știm că există un număr de germani născuți în Basarabia și moștenitorii lor. Aveți vreo legătură cu ei?

- În 1940 în Basarabia erau cca 95 mii de etnici germani şi încă 15 mii locuiau în RASS Moldovenească, adică în zona transnistreană. Cei din Basarabia au fost transferaţi în Germania în septembrie 1940, urmare a unei înţelegeri dintre Moscova şi Berlin. Cei din zona transnistreană au fost deportaţi în 1944 în Siberia şi Asia Centrală, de unde, douăzeci de ani mai târziu, au putut reveni în RSS Moldovenească. Urmaşii micii comunităţi germane din Republica Moldova de azi (cca 3-3,5 mii persoane) reprezintă, în special, rămăşiţele nemţilor transnistreni. În Germania există o asociaţie a nemţilor basarabeni, care-şi are sediul în apropiere de Stuttgart. În 2016 am participat la congresul lor, am avut un discurs în şedinţa plenară, apoi am participat la o dezbatere despre actualitatea din Republica Moldova. Avem o relaţie constantă şi bună cu conducerea Societăţii nemţilor basarabeni. L-am văzut chiar recent pe dl Günther Vossler, preşedintele societăţii.

De când sunteți aici, din 2015, v-ați întâlnit vreodată cu cancelarul Angela Merkel?

- Da, desigur, de câteva ori. Cancelarul federal se întâlneşte anual cu toţi ambasadorii în iulie la una din reşedinţele de protocol ale guvernului federal din afara Berlinului, palatul Meseberg.

Cum este diaspora moldovenească din Germania?

- Foarte diferită de cea din Franţa. Este mai puţin vocală, mai puţin revendicativă, destul de „pulverizată” și foarte bine integrată. Un specific al comunităţii moldoveneşti din RFG este numărul mare de vorbitori nativi de rusă, poate şi din cauza că în perioada sovietică germana se învăţa cu precădere în şcolile ruse. Există câteva asociații obşteşti fondate de foştii noştri concetăţeni în Germania, active mai cu seamă în domeniul social-cultural. Încercarea noastră de a constitui o organizaţie-umbrelă a eşuat.

Unde Ambasadorul Serebrian mănâncă la Berlin o plăcințică cu brânză și mărar sau o mămăliguță cu friptură? S-a deschis la Berlin vreun restaurant moldovenesc, avem in Japonia, Franța, SUA?

- Există un restaurant cu specific italian şi moldovenesc în imediata apropiere a Berlinului, la Potsdam, capitala statului Brandenburg. Managerul e un om de afaceri originar din Republica Moldova. Referinţele sunt foarte bune, am fost poftit de mai multe ori să trec pe la ei, dar încă nu am ajuns. Altminteri, soţia mea găteşte foarte bine şi am invitat acasă mulţi colegi ambasadori, dar şi prieteni germani, inclusiv politicieni sau colaboratori ai ministerului german de externe. Cred că este ambianța cea mai potrivită pentru a simţi cu adevărat atmosfera autentică moldovenească. Au putut, totodată, aprecia şi cele mai bune vinuri de la noi. Toţi musafirii noştri au rămas invariabil încântaţi şi de bucătărie, şi de băutură, şi de atmosferă. Sper că şi de gazde. Eu sunt un împătimit al istoriei şi culturii germane, iar soţia mea e fostă colaboratoare a Ambasadei RFG din Republica Moldova şi lector universitar de limbă şi literatură germană şi asta contează, de asemenea, pentru o bună impresie.

Ce faceți după ce expiră mandatul, reveniți în politică?

- Cred că voi avea, ca întotdeauna, mai multe ocupaţii concomitent. Ştiu că nu e bine. Când eram lider de partid toţi ziceau că-s diplomat ori universitar, pentru scriitori sunt politician ori istoric, pentru istorici sunt politolog ori scriitor, iar pentru mulţi colegi diplomaţi mai rămân politician ori universitar. Îmi dau seama că e o dispersare cumva contraproductivă, că e mult mai bine când te ţii de o îndeletnicire, dar această ”polivalenţă” mi-a întrat deja în obişnuinţă. În privința revenirii în politică, îmi e mai greu să spun ceva. Am fost şapte ani preşedinte de partid, doi ani prim-vicepreşedinte al PDM, de două ori deputat, cred că e suficient.

Ați lansat recent o carte, Woldemar, despre ce este? Este legată de Germania?

- Doar în primul capitol, introductiv, naratorul se află la Berlin, vorbind din perspectiva anului 1997, în rest, evenimentele se produc preponderent în nordul Bucovinei, în anii 1977 şi 1978, protagonistul fiind un copil de 7-8 ani, cu origini parţial germane. „Woldemar” are o legătură „genetică” cu „Cântecul mării”, deşi sunt două cărţi absolut independente. „Cântecul mării” a fost un fel de roman-test. „Woldemar” a evoluat dintr-un roman la care am început să mă gândesc într-o seară din iulie 1990, fiind la Bugaz. Am purtat în gând acest proiect mai bine de doi ani, dar am început să lucrez asupra lui abia în toamna lui 1992, când am ajuns la Nisa. Cred că mediul, înstrăinarea, ruptura care s-a produs atunci între mine şi trecut, m-a îndemnat să trec de la o idee la punerea ei în practică. Am lucrat asupra textului un an de zile, apoi, la sfârşitul toamnei lui 1993, l-am distrus. Pe urmă am regretat mult acest pas, deşi acum îmi dau seama că am făcut bine. Era, fără îndoială, un text prost şi imatur. Trei ani mai târziu, în toamna lui 1996, am început să-l rescriu, deja la computer. Avansam destul de repede, dar în vara anului 1999 computerul meu personal a fost furat în timp ce eram la o şcoală estivală internaţională de la Vadul lui Vodă. Nu am înţeles nici până azi ce s-a întâmplat atunci, a fost o istorie mai tenebroasă. Toată lumea ştia că pierdusem o carte, dar nimeni nu ştia ce fel de carte era aceea. Câteva luni mai târziu am început să-l refac în baza unei versiuni incomplete, păstrate pe o dischetă. Până la urmă, ideea acelui roman m-a dus la patru romane distincte, având acelaşi protagonist la vârste diferite. „Woldemar” a evoluat imperceptibil din primul capitol al romanului unic la care mă gândisem iniţial.

Să ne așteptăm la vreo nouă carte semnată de Oleg Serebrian?

- Sper. După cum puteaţi deduce din răspunsul anterior, e vorba de nişte proiecte mai vechi, la care lucrez cu foarte mari întreruperi şi ”abateri din drum”. Mai am o carte, „Introducere în geopolitică”, pe care o promiteam Editurii Cartier încă în 2006. Este gata în proporţie de două treimi, dar n-am mai umblat la ea de zece ani. Cred că multe lucruri trebuie revăzute. Acum un an îi spuneam editorului că-i prezint manuscrisul „Geopoliticii unităţii europene”. E aproape gata, dar nu ştiu când voi avea chef şi, mai ales, timp să o termin. Spre deosebire de romane, la care lucrez doar noaptea, cărţile mele de geopolitică sunt „diurne”, le-am scris întotdeauna la „lumina zilei” şi nu mai am timp suficient, decât în week-end. În plus, obligaţiunile actuale de serviciu se extind deseori dincolo de orele oficiale de lucru. Chiar şi în week-end am deseori diverse evenimente protocolare ori deplasări de serviciu. Cred că majoritatea proiectelor mele editoriale rămân pentru perioada de după încheierea mandatului.

Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului moldo-german "Europa la vedere" și publicat pe platforma on-line Europe-in-sight.eu.

---