Potrivit Poliției de Frontieră, suspecții, un bărbat de 35 de ani cu studii juridice și o femeie de 25 de ani, ar face parte dintr-un grup criminal organizat specializat în introducerea drogurilor în Republica Moldova prin contrabandă din Polonia, transportate prin colete neînsoțite. Cei doi au fost prinși în flagrant în timpul vânzării drogurilor, la Chișinău.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat aproximativ un kilogram de substanțe narcotice, telefoane mobile folosite în activitatea ilegală, bani proveniți din comercializarea drogurilor și accesorii utilizate pentru porționarea acestora. Toate drogurile au fost scoase din circuitul ilegal.
La solicitarea PCCOCS, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv, în baza deciziei judecătorului de instrucție, fiind cercetați cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Investigațiile continuă
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!