35,86 lei/l Motorina la 35,86 lei/l, benzina la 33,67 lei/l — noi prețuri ANRE de vineri 23.180 kg ANSA nimicește 23.180 kg de banane și 820 kg de ceai cu pesticide depășite 20,1147 lei Euro la 20,1147 lei, dolar la 17,5246 lei — curs BNM pentru weekend 10–40% % Râurile Nistru și Prut la 10–40% din debitul mediu — coduri Roșu, Portocaliu, Galben
Val de alerte false cu bombă în instituțiile publice din țară. IGP: „Acțiuni orchestrate pentru a debusola activitatea și a crea panică în societate”

Un nou val de alerte cu bombă a fost înregistrat în ultimele zile în Republica Moldova. Poliția anunță că verifică fiecare sesizare și susține că astfel de acțiuni ar putea avea drept scop perturbarea activității instituțiilor publice.

Foto: UNIMEDIA

„Acest fenomen nu este unul nou pentru Republica Moldova. În anii precedenți, instituțiile statului au fost vizate de numeroase alerte false cu bombă, care au impus evacuarea persoanelor, suspendarea temporară a activității și mobilizarea unui număr semnificativ de forțe și mijloace.

După o perioadă în care astfel de cazuri s-au redus considerabil, observăm o revenire a acestui fenomen, fapt ce indică o tentativă deliberată de perturbare a activității instituțiilor și autorităților publice.

Deși astfel de intervenții reprezintă misiuni operative obișnuite pentru structurile Poliției și ale altor servicii specializate, consecințele apelurilor false sunt semnificative. Fiecare alertă presupune mobilizarea unui număr mare de angajați, utilizarea echipamentelor și redirecționarea resurselor care ar putea fi implicate în gestionarea altor situații de urgență.

Totodată, asemenea acțiuni generează perturbarea activității instituțiilor vizate, întreruperea programului de lucru, evacuarea persoanelor și creează disconfort major pentru cetățeni.

Există indicii că scopul unor astfel de acțiuni orchestrate este anume de a debusola activitatea normală a instituțiilor publice, de a crea panică în societate, de a afecta funcționarea serviciilor destinate cetățenilor și de a consuma resurse importante ale statului.

Precizăm că astfel de fapte constituie infracțiuni și sunt investigate de către organele de drept.

Poliția întreprinde toate măsurile necesare pentru identificarea persoanelor implicate și atrage atenția că autorii alertelor false sunt pasibili de răspundere penală, conform legii.


Pub