Poliția a fost sesizată de proprietar, un bărbat de 41 de ani, care a comunicat că a depistat lipsa bunurilor.
„Oamenii legii au stabilit că suspectul a pătruns prin forțarea unui geam și a sustras utilaje electrice, echipamente de lucru, unelte, articole sportive, etc., cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 49 000 de lei.
În scurt timp suspectul a fost reținut de polițiști. Acesta a fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare.
În timpul percheziției la domiciliul său din localitatea Dobrogea au fost depistate o parte din bunurile sustrase. Totodată, în locuință a fost găsit un pistol pneumatic deținut ilegal, dar și substanțe narcotice de tip PVP (sare) și obiecte confecționate artizanal, destinate consumului de droguri”, notează IGP.
Conform legislației, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă detenție de până la 4 ani.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!