„Colectivul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport și comunitatea sportivă din RM intervine cu următoarea informație cu caracter de urgență, în vederea stopării procesului de absorbție a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport.
- Actualmente, USEFS reprezintă nu doar o simplă instituție de învățământ superior de profil, ci este întruchiparea celor mai marcante realizări științifico-practice și educațional-empirice din domeniul de referință, în cadrul căreia își desfășoară activitatea cele mai titrate personalități din mediul universitar și științific.
În această ordine de idei, Vă prezentăm succint portofoliul educațional, științific și sportiv al platformei noastre universitare, care are la bază următoarele elemente constitutive și realizări marcate de excelența academică:
- USEFS are la activ multipli absolvenți, specialiști notorii din țară și de peste hotare, campioni europeni, mondiali și olimpici, care au fost pregătiți de cadrele universității noastre la toate cele trei cicluri: licența, master, doctorat, la care se adaugă procesul de fortificare al studiilor prin intermediul instruirii continue;
- Absolvenții noștri beneficiază în prezent de recunoaștere internațională, fiind desemnați în calitate de antrenori ai loturilor olimpice naționale din România, Canada, Italia, Franța și din alte state de pe mapamond, discipolii cărora înregistrează rezultate distincte în cadrul competițiilor internaționale de anvergură;
- La capitolul pregătirii cadrelor de înaltă calificare științifică, precizăm că 217 doctoranzi ai USEFS, originari din România, au susținut cu brio tezele de doctorat la USEFS, fapt care a contribuit decisiv la deschiderea a 14 facultăți de Educație Fizică în România;
- Doar în prezent, sub auspiciile USEFS își desfășoară studiile de doctorat 118 persoane, inclusiv 65 cetățeni ai unor țări străne, fapt care denotă potențialul academico-științific foarte deosebit;
- USEFS este organizatorul unor manifestări și congrese științifice de amploare, anual organizând la cel mai înalt nivel 6 evenimente științifice de anvergură, cu participarea unor somități înternaționale din mediul academic, universitar și sportiv;
- USEFS este unicul centru universitrar specializat, care pregătește cadre de înaltă calificare profesională și dispune de o infrastructură modernă, dotată cu utilaj și echipamente de ultimă oră: 14 săli sportive, bazin de înot, 3 terenuri de tenis, teren de minifotbal, terenuri de handbal, Centrul Științific, ce înglobează 14 laboratoare de profil, complex editorial, bibliotecă, editură, spații de cazare pentru studenți, cantină, etc.
- USEFS asigură în permanență baza metodologică și științifică pentru toate loturile naționale din RM, oferind consultații și expertiză specializată asociațiilor și federațiilor sportive de profil, ceea ce asigură un climat de profesionalizare și performanță ridicat, inclusiv prin dotarea cu ghiduri, manuale, monografii, compendii didactice și altă literatură de specialitate;
- USEFS este autorul Strategiei de dezvoltare a domeniului culturii fizice și sportului din Republica Moldova, în care au fost sistematizate și conceptualizate toate dimensiunile și direcțiile de dezvoltare strategică a sportului din RM”, se menționează în scrisoarea deschisă, semnată de comunitatea academică și sportivă din RM și corpul profesoral-didactic și auxiliar al USEFS.
Și colectivul Universității de Stat din Tiraspol a publicat o scrisoare adresată ministrului Educației și Cercetării, Anatolie Topală, în care declară că se simt „neglijați și aruncați la coșul de gunoi” și anunță că vor apela la organismele internaționale, pentru a-și apăra dreptul constituțional, statutul și integritatea instituțională.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!