79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Mark Rutte, critici publice pentru Volodimir Zelenski: „I-am spus de multe ori că ar trebui să înceteze”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale „nedrepte” la adresa cancelarului german Olaf Scholz, a avertizat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-un interviu pentru agenția germană de presă DPA, publicat luni, relatează Politico, citat de hotnews.ro.

Foto: Profimedia

„I-am spus de multe ori lui Zelenski că ar trebui să înceteze să îl mai critice pe Olaf Scholz, pentru că eu cred că este nedrept”, a declarat Rutte, care a preluat în toamnă conducerea alianței.

Șeful NATO se referea la frustrarea Kievului cu privire la tergiversarea de către Germania a furnizării de rachete de croazieră Taurus cu rază lungă de acțiune.

Rutte a declarat că, spre deosebire de Scholz, el este în favoarea furnizării către Ucraina a rachetelor de croazieră Taurus și nu ar impune restricții privind utilizarea acestora. „În general, știm că astfel de capacități sunt foarte importante pentru Ucraina”, a spus el, adăugând că nu depinde de el să decidă ce anume ar trebui să furnizeze aliații.

Zelenski l-a criticat public pe Scholz în noiembrie pentru că a avut o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin. Convorbirea a deschis o „cutie a Pandorei” și a subminat eforturile de izolare a Moscovei, a declarat Zelenski.

Vorbind în fața Parlamentului European în a 1.000-a zi de la invazia Rusiei în Ucraina, pe 19 noiembrie, Zelenski l-a atacat din nou pe Scholz, referindu-se la convorbirea telefonică.

„În timp ce unii lideri europeni se gândesc, știți, la niște alegeri sau ceva de genul acesta pe seama Ucrainei, Putin se concentrează pe câștigarea acestui război”, a spus Zelenski. „El nu se va opri singur”.


Pub