35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
NATO cere o inspecţie „urgentă” la centrala nucleară de la Zaporojie
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este „urgent” ca o inspecţie a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să aibă loc la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, aflată sub control rusesc și în jurul căreia au avut loc bombardamente, scrie digi24.ro.
Foto: digi24.ro

Centrala, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lui martie de trupele ruseşti. Din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente, în contextul în care tirurile au lovit o dată aproape de o clădire de stocare de material radioactiv şi altă dată au provocat oprirea automată a unui reactor, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Ocuparea sitului de către soldaţi ruşi „reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea şi siguranţa acestei facilităţi, care creşte riscurile de accident sau incident nuclear (...). Este urgent să fie autorizată o inspecţie a AIEA şi să se obţină retragerea tuturor forţelor ruse” din acest sit, a spus Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă.

Controlul rusesc de la Zaporojie „pune în pericol populaţia Ucrainei, ţărilor vecine şi comunităţii internaţionale”, a subliniat el, după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Loviturile care au vizat recent centrala, declanşând temeri privind o catastrofă nucleară, au provocat săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU şi directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a pledat pentru trimiterea unei misiuni la faţa locului „în cel mai scurt termen” pentru inspectarea sitului.

Rusia a acuzat serviciile ONU că au împiedicat misiunea AIEA. Ucraina s-a opus la rândul ei, considerând că inspecţia ar legitima ocupaţia rusă a sitului în ochii comunităţii internaţionale.


Pub