„Bugetul total al proiectului este de peste 1 200 000 de lei. În fiecare lună ne vom întâlni cu 100 de veterani diferiți, le vom oferi câte 1 000 de lei. Nu este o sumă foarte mare, dar pentru fiecare dintre ei sunt bani importanți, care înseamnă un ajutor pentru plata facturilor, pentru medicamente sau alte necesități”, a declarat președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
Primii 100 de veterani, membri ai diferitor organizații de profil, au primit acest ajutor în data de 31 ianuarie. Printre ei se numără și Oleg Vîrlan – fost comandant de grup al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger.
„În 1992, am fost ridicați pe alarmă și trimiși în Transnistria. Nu am știut ce s-a întâmplat. Tocmai după asta am văzut situația. Îmi pare rău că atunci când am trebuit, am fost văzuți, susținuți. Acum cam uită de noi. Trebuie să uităm de războaie, căci nu duc la nimic bun. Viețile omenești nu le poți aduce înapoi”, a povestit cu mâhnire veteranul de război.
„Mulțumesc celor care au organizat acest eveniment. Prima data am avut așa ocazie, mi-a fost acordat un ajutor de 1 000 de lei. Practic majoritatea dintre noi necesită un sprijin suplimentar, fiind că acestea sunt consecințele războiului: dureri de cap, de picioare, trebuie un tratament, trebuie ceva suplimentar”, a spus un alt beneficiar al proiectului, Valeriu Bujor.
„Acest suport material foarte mult contează pentru noi și familiile noastre. Eu, de exemplu, o să achit facturile, care sunt foarte mari”, a menționat un alt veteran, Boris Gîrbu.
Nu este pentru prima data când A.S.I.C.S. ajută veteranii de război. Anul trecut, peste 500 de foști ostași au beneficiat de suport din partea asociației.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!