(video) BCS a cerut audierea Nataliei Gavrilița și a Lilianei Vițu, după închiderea a 6 televiziuni: Decizia CSE e arbitrată, nu are acoperire juridică și e deosebit de radicală
Deputații BCS au cerut astăzi audierea prim-ministrei, Natalia Gavrilița, și a președintei Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, după decizia CSE de a retrage licența a 6 canale TV. „Prim-ministra când propunea prelungirea stării de urgență a spus că e pentru a lua pași rapizi de combatere a crizei energetice și am și stenograma, de 4 ori a spus că starea nu va fi folosită împotriva drepturile și libertăților cetățenilor. Decizia de vineri e arbitrată, nu are acoperire juridică și e deosebit de radicală”, a spus deputatul.
Foto: captură video
„În situația asta avem reacție de la societatea civilă chiar și de la Avocatul Poporului.
Propunem de urgent audierea doamnei Gavrilița și a doamnei Vițu. Mai contăm că Parlamentul ne va auzi”, a adăugat acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!