30,52 / 35,73 lei/l ANRE: benzina 30,52 lei/l, motorina 35,73 lei/l – scădere 28 și 21 bani 450.000 Maia Sandu: datele a 450.000 cetățeni accesate în atacul cibernetic major 50 / 4 / 17 Poliția: 50 apeluri pentru violență în familie, 4 victime, 17 ordine restricție 18.000 € Femeie din Chișinău pierde 18.000 € (11.800 EUR + 6.600 USD) la falsi polițiști
Pușcărie și amenzi usturătoare pentru escrocheriile cu carduri bancare: Cum cresc pedepsele pentru impostori

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar. Astfel, făptașii riscă amenzi de până la 62.500 de lei sau până la cinci ani de închisoare, iar pentru persoanele juridice amenzile pot ajunge la 350.000 de lei.

Foto: Poză simbol

„Autorii propun modificarea și completarea Codului penal, în vederea consolidării protecției juridico-penale împotriva fabricării și generării ilegale a instrumentelor de plată fără numerar, atât a celor materiale (carduri bancare, dispozitive USB, telefoane mobile sau ceasuri inteligente configurate pentru efectuarea plăților contactless), cât și a celor nemateriale (carduri digitale, coduri QR, tokenuri digitale).

De asemenea, proiectul prevede înăsprirea sancțiunilor aplicate pentru aceste infracțiuni. Astfel, fabricarea sau generarea ilegală, punerea în circulație ori utilizarea frauduloasă a instrumentelor de plată fără numerar false sau contrafăcute va fi sancționată, în cazul persoanelor fizice, cu amendă de până la 62 500 de lei, cu până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare de până la cinci ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 250 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. De asemenea, proiectul prevede sancționarea distinctă pentru fapte precum primirea sau cumpărarea, transferul, importul, vânzarea ori distribuirea instrumentelor de plată fără numerar generate ilegal, contrafăcute sau falsificate. Va fi sancționată distinct și sustragerea unui instrument de plată fără numerar, chiar dacă acesta nu a fost ulterior utilizat.

Codul penal va mai fi completat cu un articol care prevede sancționarea producerii, procurării sau punerii la dispoziție a dispozitivelor, datelor informatice ori a altor mijloace concepute sau adaptate pentru comiterea anumitor infracțiuni privind instrumentele de plată fără numerar. Pentru persoanele fizice, sancțiunile propuse sunt amenda de până la 67 500 de lei sau închisoarea de până la cinci ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 350 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Totodată, în cadrul investigării acestor infracțiuni, vor putea fi aplicate măsuri speciale de investigație, precum monitorizarea tranzacțiilor financiare și achiziția de control.

Proiectul de lege care vizează consolidarea cadrului normativ privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar a fost elaborat de Ministerul Justiției și va fi examinat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, noile prevederi legislative vor intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial”, se arată în comunicatul emis de Parlament.


Pub