Tusk a afirmat, în același timp că, deși apreciază toate manifestările de solidaritate, „cuvintele nu sunt suficiente” și Polonia va solicita un sprijin „mult mai mare” din partea aliaților NATO.
Tusk acuzase mai devreme o provocare a Rusiei.
„Avem de-a face cu o provocare la scară largă. Suntem pregătiți să respingem astfel de provocări. Situația este gravă și nimeni nu se îndoiește că trebuie să ne pregătim pentru diverse scenarii”, a spus șeful guvernului de la Varșovia.
De câte ori a fost activat articolul 4 de la înființarea NATO
Articolul 4 al Tratatului prevede:
„Părțile se vor consulta reciproc ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți este amenințată”.
Articolul 4 a fost invocat doar de șapte ori de la înființarea NATO în 1949, ultima dată în 2022, imediat după debutul invaziei Rusiei în Ucraina.
19 încălcări ale spațiului aerian
Premierul le-a spus parlamentarilor că armata poloneză a decis pentru prima dată să intensifice răspunsul la atacurile rusești asupra Ucrainei imediat după ora 22:00, ora locală.
Prima încălcare a spațiului aerian polonez a avut loc marți, în jurul orei 23:30, iar ultima a fost semnalată miercuri dimineață, la ora 6:30. „Vă dați seama de amploarea acestei operațiuni”, a spus el.
Rapoartele preliminare au indicat 19 încălcări ale spațiului aerian, un număr semnificativ de drone trecând în Polonia din Belarus.
Trei drone au fost confirmate ca fiind doborâte, iar o a patra se crede că a fost doborâtă și ea. Autoritățile lucrează pentru a verifica și finaliza aceste cifre, a spus el.
„Nu există niciun motiv să afirmăm că ne aflăm în stare de război… dar situația este semnificativ mai periculoasă decât toate cele anterioare”, a spus el.
El a spus că perspectiva unui conflict militar de amploare este „mai aproape ca niciodată de la Al Doilea Război Mondial încoace”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!