După acțiunile anunțate ieri, de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ce urmează a fi luate de autorități, pentru a ajuta cetățenii să treacă mai ușor peste sezonul rece din acest an, a fost publicat și proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și pregătirea pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023. Acesta prevede, printre altele, și reducerea temperaturii agentului termic livrat în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică cu 10%, sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte, dar și organizarea procesului de învățământ la distanță/on-line. Asta în contextul în care, Guvernul analizează 3 scenarii, în care Gazprom ar putea limita livrările către Moldova, cel mai sumbru fiind sistarea în proporție de 100%.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!