„Sunt patru categorii de drumuri asupra cărora ne vom axa în perioada imediat următoare. Drumurile care deja se află în lucru. Lungimea cumultativă a acestora este de 426 de km, cu un cost total de 319 milioane de euro.
A doua categorie, lista proiectelor în proces de achiziții. Avem sectoarele selectate, avem finanțare. Acum decurg licitațiile pentru a desemna companiile care vor construi. Aici vizăm 208 km, costul lucrărilor 116 milioane de euro. Este vorba de traseul Hîncești-Leova-Cahul, coridorul Dobrușa- Scorțeni, coridorul Pîrlița- Nisporeni, coridorul R3 Costeși-Țipala. Sunt proiecte finanțate prin intermediul BERD și Băncii Mondiale.
A treia categorie, lista sectoarelor pentru care există proiecte tehnice, ready-to-go, pentru care este necesar de identificat mijloace financiare. Anume aceste sectoare sunt vizate de noi, atunci când spunem că vom atrage mijloace financiare anul viitor. Vorbim de 420 de km, costul total de 333 de milioane de euro. În special este vorba de unele sectoare pe traseul Chișinău-Cimișlia-Comrat-Giurgiulești, traseul Criva-Bălți, drumul de centură al municipiului Chișinău, drumul R13 Bălți-Florești, Codru Nou-Soroca-Unguri-Frontiera cu Ucraina, Hîncești-Leova-Cahul-Giugiulești și alte câteva sectoare.
A patra categorie-sectoare pe care le-am identificat, inclusiv datorită studiului finanțat de partenerii noștri, pentru care la etapa actuală nu avem proiecte tehnice. Este vorba de 786 de km, costul estimativ de 742 milioane de euro. Aici vorbim de alte sectoare pe drumul de centură al municipiului Chișinău, vorbim de alte sectoare Criva-Bălți, sectorul Chișinău-Porumbeni de pe traseul Chișinău-Giugiulești, Leușeni-Chișinău-Dubăsari”, a declarat Chicu.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!