„M-am așteptat că nu vor fi alegeri astăzi. Dar, cred că totuși eram un pic mai optimistă cu privire la numărul judecătorilor onești și curajoși. Căci știu că, în acest sistem sunt destui judecători onești, care-și fac munca respectând legea. Din păcate, însă, constat că, sunt mult mai puțini care sunt deopotrivă și curajoși.
Probabil acesta este motivul pentru care sistemul nu a avut cum să se auto-curețe până acum, iar noi am fost nevoiți să intervenim cu mecanisme de evaluare extraordinară”, a mai adăugat Olesea Stamate.
„Iar calitatea discursurilor, în cea mai mare parte, a fost una… mai bine nu comentez. De parcă n-ar fi știut că sunt live și probabil îi urmăresc cetățenii, care și așa au puțină încredere în justiție.
Unii au vorbit despre faptul că judecătorii sunt elita societății. Așa este, într-o societate normală. Nu și la noi, din păcate. Judecători care ar putea fi/deveni elita societății, la această adunare am văzut foarte puțini.
Or, asta ne întărește și mai mult încrederea că ceea ce am pornit să facem este corect, și determinarea de a merge până la capăt”, a conchis președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.
La ședința de astăzi, 17 martie, fără niciun proiect votat, magistrații au amânat Adunarea Judecătorilor, până pe data de 28 aprilie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!