18.251 buletine de vot Aproape 18.251 de buletine tipărite pentru alegerile din 7 localități azi 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 12,5 grade Maximă de 12,5 grade astăzi la Chișinău, vreme stabilă fără precipitații 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
AAC a convocat o Comisie pentru a investiga motivele care au dus la anulările în lanț a zborurilor operatorului FlyOne

Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că programul de zboruri al operatorului FlyOne a fost grav afectat, iar unele curse au fost anulate, ca urmare a unor defecțiuni tehnice la o aeronavă a operatorului aerian. În acest sens, a fost convocată pentru mâine Comisia de certificare a operatorilor aerieni în scopul evaluării situației create și investigarea motivelor care au dus la anulările în lanț.

Foto: Facebook

Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă reamintește că în cazul anulării sau întârzierii de lungă durată a zborurilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 836 din 08 noiembrie 2012 operatorul aerian este obligat să acorde toată asistența necesară, inclusiv oferirea de hrană, cazare, rerutare, dar și compensați în funcție de distanța ortodromică dintre aeroporturi.

Pentru mai multe detalii și informații privind drepturile pasagerilor, Vă rugăm să consultați următoarele adrese:

  1. În cazul întârzierii îndelungate a zborurilor: https://www.caa.md/zboruri-intirziate-3-29
  2. În cazul anulării zborului: https://www.caa.md/zboruri-anulate-3-30

În scopul acordării suportului pasagerilor care au avut un zbor anulat sau întârziat Autoritatea Aeronautică Civilă, roagă să completați formularul care poate fi accesat la acest link: https://forms.office.com/e/4FPiXS7kVj

Ieri, zeci de pasageri s-au arătat nemulțumiți și au scandat la Aeroport, după ce compania FlyOne a anulat mai multe zboruri. În spațiul public au apărut mai multe secvențe video unde oamenii se ceartă și scandează „Parma”. Reprezentanții FlyOne au venit cu o reacție.


Pub