În urma perchezițiilor efectuate de PCCOCS la domiciliul bănuiților, oamenii legii au scos la iveală arme deținute ilegal și muniții, dar și pistolul cu care au amenințat victima, de la care au estorcat bani în sumă de 140 000 lei și 500 euro.
Unul din făptași a fost reținut pentru 72 ore, iar în cazul celui de-al doilea, la această etapă se decide asupra adresării către biroul de circumscripție electorală, în sensul aplicării măsurilor procesual-penale, dat fiind că acesta candidează în calitate de consilier local la alegerile din 20 octombrie curent.
Acțiunile de urmărire penală continuă, atât pentru identificarea tuturor membrilor grupului, cât și pentru stabilirea rolurilor fiecăruia din ei. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 11 la 13 ani de închisoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!